Universitatea Craiova şi-a spulberat ”satelitul” într-un amical disputat la baza ”Ilie Balaci”. Iamandache a revenit după accidentare, brazilianul Joao Andrade a debutat

Cosmin STAICU 29 Sep. 2026, 16:05 Liga 3
Universitatea Craiova şi-a spulberat ”satelitul” într-un amical disputat la baza ”Ilie Balaci”. Iamandache a revenit după accidentare, brazilianul Joao Andrade a debutat

Universitatea Craiova a disputat marți, 29 septembrie 2026, un meci amical cu echipa secundă a clubului, care activează în Liga 3, în Seria 6.

Partida de verificare, organizată inopinat, s-a disputat în cadrul cantonamentului ”Ilie Balaci” din Lunca Jiului. Scorul final a fost 8-0 pentru elevii lui Filipe Coelho.

Alexandru Iamandache a revenit după accidentare, brazilianul Joao Andrade a debutat la U Craiova

Steven Nsimba şi Luca Băsceanu au reuşit câte o dublă, iar celelalte goluri au fost marcate de Heriberto Tavares, Alexandru Crețu, Baptiste Roux şi Ştefan Baiaram.

Cu acest prilej, a revenit pe teren Alexandru Iamandache, după grava accidentare suferită în primăvara acestui an, el evoluând în repriza secundă pentru prima echipă a Universităţii Craiova.

De asemenea, la formaţia secundă a clubului a evoluat în premieră brazilianul Joao Andrade, atacant adus în Bănie de fostul jucător al oltenilor Gustavo Vagenin.

Universitatea Craiova a început amicalul cu: R. Sava – Samuel Teles, Romanchuk, B. Roux, Heriberto Tavares – Mih. Rădulescu, Al. Crețu, Joao Lameira, Băsceanu – Elisor, Nsimba. Au mai intrat: Laur. Popescu – N. Stevanovic, Baiaram, Iamandache.

Pentru Universitatea Craiova 2, antrenorul portughez Pedro Lomba a aliniat formula: Mat. Goga – Amariei, Loghin, R. Suciu, Pichiu – Șchiopu, Chifa, Cîrstina – Andrade, Ninaci, Stana. Au mai intrat: Al. Maxim – Luncașu, Mathiass Mal, Năstase, Mandagiu, Zorzoliu, F. Duță, Călugărescu, Al. Iovan, T. Luță, Văduva.

Campioana joacă duminică un amical la Slatina

Pentru Universitatea Craiova urmează un amical cu liderul Ligii 2 după opt etape, CSM Slatina, duminică, 4 octombrie, de la ora 11:00.

Cu o zi mai devreme, echipa lui Adrian Dulcea întâlneşte, tot într-o partidă de verificare, pe Campionii FC Argeş, în deplasare.

Pentru Universitatea Craiova 2, echipă aflată pe locul secund în Seria 6 a Ligii 3, la un punct de liderul CS Drobeta Turnu Severin, urmează un meci în deplasare cu FC Păuşeşti Otăsău, sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 15:00, în cadrul etapei a 7-a de campionat.

Universitatea Craiova are nu mai puţin de opt jucători convocaţi la loturile naţionale în această perioadă. Astfel, Carlos Mora joacă meciuri din CONCACAF Nations League cu naţionala Costa Ricăi, pentru care a reuşit o dublă contra Curacao, Assad Al Hamlawi dispută amicale cu naţionala Palestinei, pentru care a marcat un gol în duelul cu Noua Zeelandă şi o dublă contra Tadjikistanului, în timp ce Ronaldo Webster evoluează pentru Jamaica tot în CONCACAF Nations League. În acelaşi timp, David Matei, Alexandru Cicâldău, Nicuşor Bancu, Vladimir Screciu şi Tudor Băluţă sunt la dispoziţia selecţionerului Gică Hagi pentru meciurile din Liga Naţiunilor UEFA.

Foto: Universitatea Craiova

Cosmin STAICU 29 Sep. 2026, 16:05 Liga 3
Pe aceeași temă