Rezultatele înregistrate în etapa a 36-a a Ligii 2, antepenultima a sezonului, a clarificat situația unuia dintre cele trei locuri retrogradabile rămase după ce Olimpia Satu Mare a fost exclusă, iar ASA Târgu Mureș s-a retras. Victoria celor de la Pandurii la Ripensia Timișoara (2-1) și înfrângerea Forestei în meciul suferinței cu Știința Miroslava (2-3) a dus la condamnarea echipei sucevene. Trupa antrenată de Florentin Petre nu mai poate prinde din urmă Pandurii în ultimele două etapă ale campionatului, fiindcă gorjenii vor câștiga în weekendul următor trei puncte la „masa verde”.
Cu mari probleme de lot, Foresta a luptat din răsputeri duminică să câștige meciul de pe teren propriu cu Știința Miroslava și să își mențină vii speranțele de salvare. A reușit chiar să deschidă scorul prin Cătălin Coroamă, în minutul 18, însă pierderea căpitanului Vlad Stănescu încă din minutul 24, din cauza unei accidentări, și golul egalării încasat chiar înainte de pauză, marcat de Alexandru Taciuc (45), a îngenuncheat-o. În partea secundă, ieșenii s-au desprins prin reușitele aceluiași Alexandru Taciuc (48) și Sebastian Bucur (72), astfel că golul din penalty, din prelungiri, al lui Vlad Opriș (90+1′) a contat doar pentru statistică. S-a terminat 3-2 pentru Știința și Foresta și-a pus punct și matematic șanselor de evitare a retrogradării.
În ultimele două etape, Foresta mai are meciuri cu Sportul Snagov (a) și Luceafărul Oradea (d), însă nu mai poate scăpa de pozițiile retrogradabile. Pandurii ia trei puncte în weekend.
Astfel, pentru ultimele două locuri care duc în Liga 3 se luptă în acest moment patru echipe: Știința Miroslava, Dacia Unirea Brăila, Pandurii Târgu Jiu și Metaloglobus București, acesta două din urmă fiind pe poziții ce le asigură în acest moment salvarea.
Metaloglobus evită cu siguranță retrogradarea cu o victorie în ultimele două etape, Pandurii cu un egal la Brăila, Dacia Unirea cu două succese, iar Știința cu două victorii, însă are nevoie și ca Brăila să facă cel puțin un egal în ultima rundă cu Pandurii.
Programul din ultimele două etape al echipelor implicate în lupta pentru evitarea retrogradării:
Etapa 27, 26 mai, ora 11:00
Foresta Suceava – Sportul Snagov
Știința Miroslava – Luceafărul Oradea
UTA Arad – Dacia Unirea Brăila
CS Afumați – Metaloglobus București
Pandurii Târgu Jiu – ASA Târgu Mureș 3-0
Etapa 28, 2 iunie
Metaloglobus București – Dunărea Călărași
Dacia Unirea Brăila – Pandurii Târgu Jiu
Ripensia Timișoara – Știința Miroslava
Luceafărul Oradea – Foresta Suceava
Ultimele clasate din Liga 2 care sunt retrogradate sau sunt în lupta pentru evitarea retrogradării, cu două etape înainte de final:
14. Metaloglobus București 36 11 8 17 37-51 41 pct.
15. Pandurii Târgu Jiu 36 8 14 14 45-56 38
16. Dacia Unirea Brăila 36 10 7 19 64-70 37
17. Știința Miroslava 36 10 7 19 43-66 37
18. Foresta Suceava 36 10 3 23 35-92 33
19. ASA Târgu Mureș 35 9 4 22 38-79 31
20. Olimpia Satu Mare 35 6 2 27 19-81 -50
*locurile 16-20 retrogradează în Liga 3. ASA s-a retras, iar Olimpia s-a desființat, ambele cluburi desființându-se.
Articol scris de Marius ANGHEL