Antrenorul principal al FC Farul, Alin Artimon, speră ca suspendarea de nouă etape primită după meciul cu Dunărea Galați să-i fie redusă la recurs. Tehnicianul constănțean consideră că pedeapsa este foarte aspră, fiind luată pe baza mărturiei mincinoase a arbitrului de rezervă de la acea partidă, Valentin Porumbel, din Călărași.
„Suspendarea pe care am primit-o este enervant de exagerată, chiar și în condițiile în care sunt recidivist. Mai ales că nu am avut o reacție la adresa vreunuia dintre cei trei arbitri din teren. I-am spus arbitrului de rezervă: «Uite, omul acela de sus, de la oficială, patronul echipei, bagă 30 de miliarde pe an și voi, cu o decizie, vă bateți joc de banii lui! Recunosc, i-am spus apoi ceva și de mamă. Însă de aici și până la a-l brusca, a-l jigni, cum a scris în raport, e distanță mare. Pentru înjurături, aș fi stat două etape, dar dumnealui, ofuscat, a crezut că poate pune greutate mai mare dacă scrie că l-am bruscat. Ghinionul lui e că jocul a fost filmat și pot dovedi că a mințit. În funcție de ce va hotărî Comisia, îmi rezerv dreptul de a-l da în judecată. Am de achitat într-o lună amenzi de 90 de milioane. Bine, precedenta amendă mi-o asum. Acum însă, imaginea mea suferă, că stau atâta timp în tribună, iar relația cu patronatul probabil se va deteriora. Ei nu au adus un antrenor care să lipsească de pe bancă. Îmi este afectat dreptul la muncă. Nu-l iert pe asistent, indiferent de consecințe”, a spus Artimon.
Principalul Farului a declarat că recursul a fost depus ieri, urmând a se judeca la proxima ședință a Comisiei, când va fi audiat și el.
O victorie mai mult muncită decât memorabilă
Astăzi, FC Farul are meci în etapa a noua a Ligii a 2-a, seria întâi, în deplasare, cu Dinamo II, ultima clasată, care nu a acumulat niciun punct până acum. „Ne propunem două victorii în cele două partide din această săptămână, cu Dinamo II, și sâmbătă, la Constanța, cu ACS Buftea. Rămâne de văzut ce vom realiza. Am muncit bine în ultimele zece zile, dar numai jocurile ne vor demonstra dacă victoria cu Dunărea Galați ne priește. A fost un succes mai mult muncit decât memorabil, însă ne-a adus liniște și siguranță, lucruri de care aveam nevoie. Sperăm să creștem de la joc la joc”, a arătat Artimon.
Principalul farist se așteaptă ca Dinamo II să primească întăriri de la echipa mare pentru meciul de astăzi, jucători precum Cristea, Mușat, Scutaru, Bălgrădean sau Naumovski, Filip, Roman. „Cunosc grupul de acolo, majoritatea vin de la Timișoara. Trebuie să fim pregătiți să jucăm și împotriva acelora care sunt detașați de la seniori”, a arătat Artimon.
La 17 ani, e greu în Liga a 2-a
Echipa constănțeană a plecat la București ieri după-amiază, neavând nicio problemă de efectiv. În aceste condiții, lotul de 18 este următorul: Curcă, Cernat – portari; Băjan, Nițescu, Stegaru, V. Sandu, Țabără, Săceanu – fundași; Buzea, Sg. Popescu, A. Dumitru, Bârlădeanu, B. Nicola, Coteanu, Ivanovici – mijlocași; M. Matei, S. Chițu, Stoianof – atacanți. Meciul se joacă de la ora 15.00.
„Vom avea un meci greu cu Dinamo II. Ne vom confrunta cu mulți jucători de Liga 1, însă ne-am pregătit bine. Sperăm să iasă un joc bun și să câștigăm. Avem nevoie de trei puncte. Ne-am fi dorit să fim mai sus în clasament, dar să nu uităm că, până acum, ne-am confruntat cu echipe care trag la promovare. De acum înainte, vom avea un program mai lejer. Vreau să-mi revin cât mai repede la forma de anul trecut”, a declarat mijlocașul stânga Petre Ivanovici.
„Am ceva emoții, pentru că Dinamo e un nume în fotbalul românesc. Sperăm să batem însă. Suspendarea antrenorului ne afectează, altfel ne transmite mesajele de pe bancă. Pentru mine, la 17 ani, e foarte greu să joc în Liga a 2-a. Încet-încet însă, mă voi obișnui și nu voi mai face greșeli”, a punctat și fundașul dreapta Robert Băjan.
Sursa: Ziua Constanța