Argeșul urcă pentru o noapte pe podium! Piteștenii s-au impus fără probleme cu Sportul Snagov. Buhăescu a reușit o „dublă”

Marius ANGHEL 06 Dec. 2019, 19:57 Campionat
Argeșul urcă pentru o noapte pe podium!** Piteștenii s-au impus fără probleme cu Sportul Snagov. Buhăescu a reușit o

Campionii FC Argeș s-a impus fără probleme în ultimul meci pe care l-a avut în acest an 2019, 3-0 pe teren propriu cu penultima clasată Sportul Snagov. Piteștenii au ajuns la zece partide consecutive fără înfrângere și au urcat, pentru o noapte, pe locul 3 în Liga 2, urmând a aștepta rezultatele celor de la Rapid și Petrolul pentru a știi pe ce poziție vor încheia prima parte a sezonului.

După un început de joc în care și-a dominat autoritar adversarul, Argeșul a marcat, culmea, pe un contraatac pornit chiar după o degajare a portarului. Vasile Buhăescu (21) a finalizat simplu din 7 metri, după o pasă a lui Nini Popescu și o centrare a lui Blejdea. Apoi, ilfovenii au ieșit la joc, însă prima repriză a fost una anostă, fără alte mari situații de a mai marca.

În partea secundă, trupa lui Ionuț Badea a continuat să preseze și și-a majorat diferența pe tabelă după o reușită cu capul a aceluiași Vasile Buhăescu (63), după o centrare din corner a lui Mușat. Buhăescu și Blejdea au ratat alte situații bune de a înscrie, însă cel care a făcut-o a fost mijlocașul Ionuț Șerban (89). Acesta a înscris superb, cu un șut plasat de la 20 de metri.

S-a terminat 3-0, ca în meciul tur, și cu cele 33 de puncte acumulate în 21 de etape, Campionii FC Argeș s-a urcat pe locul 3 cel puțin pentru o noapte. Sportul Snagov termină prima parte a sezonului cu 9 puncte și momentan se află pe locul 18, penultimul.

Campionatul Ligii 2 se va relua la finalul lunii februarie 2020, cu etapa a 22-a, a treia a returului.

––––––––––––––––––––

Ultima etapă programată în 2019 din campionatul Ligii 2, runda a doua a returului, a 21-a la general, debutează vineri seară, de la ora 18:00, cu meciul de la Pitești, pe stadionul „Nicolae Dobrin”, acolo unde se întâlnesc Campionii FC Argeș și Sportul Snagov. Trupa piteșteană poate urca cel puțin pentru o noapte pe locul 3, în timp ce ilfovenii nu au cum să urce mai sus de poziția pe care se află acum, penultima în clasament.

Ionuț Badea: „O victorie în fața Snagovului este similară cu una în fața oricărei alte echipei, UTA, Petrolul”

Argeșul vine după succesul cu 2-1 obținut la Timișoara cu Ripensia și se află într-o formă excelentă, de nouă etape nepierzând niciun meci. În ultimele două jocuri de pe teren propriu a obținut remize, 0-0 cu UTA și 1-1 cu Petrolul.

În fața penultimei clasate, alb-violeții pornesc cu siguranță cu prima șansă, însă antrenorul Ionuț Badea nu se așteaptă la un meci ușor. „Va fi o partidă care la prima vedere pare facilă, însă pentru mine sunt trei puncte extrem de importante. O victorie în fața Snagovului este similară cu una în fața oricărei alte echipei, UTA, Petrolul etc. Întâlnim o echipă în continuă transformare, cu un joc destul de imprevizibil, cu două sisteme de joc pe care le-a folosit în ultima perioadă. Vom avea în față o echipă ce a avut un joc avântat în ultimele două jocuri, un 4-4-2 extrem de ofensiv, care lasă și situații defavorabile în faza defensivă. Oaspeții nu mai au nimic de pierdut, însă pentru noi este o situație clară de a rămâne ancorați în tot ceea ce înseamnă efectivul de puncte pe care vrem să-l facem până la închiderea acestui an calendaristic. Tot ceea ce am pregătit în această săptămână a fost în ideea de a continua lucrurile bune pe care le-am făcut până acum și de a finaliza acest an cu o victorie”, e de părere Ionuț Badea.

Antrenorul Argeșului a explicat și cum a reușit să aducă echipa în această serie de rezultate pozitive, una care a apropiat-o considerabil de pozițiile promovabile. „Când am preluat echipa, nu m-am gândit atunci la calupuri de meciuri sau la finalul acestui an calendaristic, m-am gândit la realitatea pe care o aveam atunci. Am luat meci cu meci, așa s-a reușit să ne apropiem de podium. Am luat presiunea de pe umerii jucătorilor legată de acest obiectiv, mă refer la promovare. Am gândit și le-am cerut jucătorilor să acumulăm cât mai multe puncte până în iarnă. Am avut motivația de a ieși din zona de presiune și i-am făcut să înțeleagă că doar acceptând situația pe care o aveam la momentul respectiv, pot face ceva s-o schimbe. Sunt situații de analiză pe care le vom face imediat după ce se termină acest meci. Vom discuta cu conducerea despre ceea ce urmează să se întâmple din iarnă încolo”, a mai declarat Badea.

Sportul Snagov, doar un punct obținut în acest sezon în jocurile din deplasare

Dacă Ionuț Badea spunea că Argeșul trebuie să câștige pentru a rămâne ancorat în obiectivul de a se menține aproape de primele clasate, și Sportul Snagov are nevoie de victorie, poate și mai mult decât adversarul de astăzi. Trupa ilfoveană e deja la nouă puncte distanță de echipa din fața ei, CSM Reșița, și la 13 de FK Csikszereda, prima formație clasată deasupra locurilor retrogradabile, astfel că orice alt rezultat obținut la Pitești îi va face imposibil parcursul din partea a doua a sezonului pentru a mai rămâne în Liga 2.

Snagovul are însă șanse mici de reușită la Pitești. Pe lângă faptul că din ultimele cinci meciuri a scos doar un punct, echipa nu mai are nici antrenor principal, după ce Laurențiu Tudor a plecat deja de trei etape. La ultimul joc a fost interimar un antrenor cu portari, Răzvan Ciodar, care se va afla și astăzi pe banca tehnică.

Snagovul a încasat runda trecută un 2-5 pe teren propriu cu Viitorul Pandurii, iar la capitolul rezultatelor obținute în jocurile din deplasare stă dezastruos. Trupa ilfoveană are doar un punct obținut în acest sezon pe teren străin, acel 1-1 la Ploiești cu Petrolul, și este pe ultimul loc în acest clasamentul special, cu golaveraj 4-24. Astfel că dacă va obține măcar un punct cu Campionii FC Argeș ar însemna realizarea unei minuni.

În meciul tur, Campionii FC Argeș s-a impus cu 3-0 pe terenul echipei Sportul Snagov, toate golurile marcându-le în repriza secundă prin Andrei Blejdea (52, 73, 77).

Înaintea desfășurării meciului de astăzi, primul al etapei a 21-a, Campionii FC Argeș ocupă locul 6, cu 30 de puncte, și are posibilitatea de a urca, cel puțin până mâine, pe locul 3, în cazul în care va vâștiga. Sportul Snagov e penultima clasată în Liga 2, cu doar 9 puncte, la doar o lungime peste „lanterna roșie” Pandurii.

Partida care începe de la ora 18:00, pe stadionul „Nicolae Dobrin” din Pitești, va fi arbitrată de centralul Claudiu Marcu (Constanța) și asistenții Erchian Ionus (Medgidia) și Florin Iacob (Constanța). Rezervă este Iuliana Elena Demetrescu (Râmnicu Vâlcea), iar observatori au fost delegați Cornel Corocan (Reșița) și Dumitru Crăciun (Berceni – Ilfov).

VEZI CLASAMENTUL LIGII 2 și GOLGHETERII

COMENTARIUL LIVE:

â–ºCampionii FC Argeș: Ducan – Tofan, Andr. Panait, Șerbănică, Mușat – I. Șerban, Prepeliță (cpt.) – Blejdea (I. Năstăsie 73′), Rz. Matiș, N. Popescu (Brînzan 88′) – Buhăescu (Alin Popa 90′)
Rezerve neutilizate: Micle – Dănescu, Rob. Grecu, Motroc
Antrenor: Ionuț Badea

â–ºSportul Snagov: Oct. Stanciu – Ghidurea, Mocioacă, Turbatu, Narcis Ioniță – G. Apostol, Fl. Lungu (Safsaf 73′) – Cubleșan (Răileanu 59′), Ad. Stoica (cpt.), Nechita – Al. Rusu (Mirică 65′)
Rezerve neutilizate: Nic. Anghel – Iul. Roșu, Poștoarcă, Vl. Bărbulescu
Antrenor: Răzvan Ciodar

â–ºMin 90+3 Final de partidă. Campionii FC Argeș câștigă cu 3-0, fără probleme, meciul cu Sportul Snagov și urcă, cel puțin pentru o zi, pe locul 3, care duce la barajul pentru promovare

â–ºMin 90 Meciul e prelungit cu trei minute

â–ºMin 90 Ultima schimbare la Argeș. Iese Vasile Buhăescu și intră Alin Popa

â–ºMin 89 3-0 Ionuț Șerban primește la 20 de metri, își așează mingea și trimite plasat, cu boltă, lângă bara din dreapta, făcând inutil plonjonul lui Stanciu

â–ºMin 88 Schimbare la Argeș. Iese Nini Popescu și intră Denis Brînzan

â–ºMin 88 Buhăescu așează pentru Năstăsie, care trage pe jos din 13 metri lateral dreapta, însă mingea lovește bara colțului lung și apoi se duce pe lângă poartă

â–ºMin 79 Alin Turbatu vede cartonașul galben pentru o intrare dură asupra lui Nini Popescu

â–ºMin 77 Răzvan Matiș primește cartonașul galben pentru că își lovește adversarul, iar Andrei Prepeliță pentru că îi face reproșuri arbitrului

â–ºMin 75 Nini Popescu îi pasează lui Buhăescu, care trage din 6 metri în portar și ratează hat-trick-ul

â–ºMin 73 Prima înlocuire la Argeș. Iese Andrei Blejdea și intră Ionuț Năstăsie. La Snagov se face ultima schimbare. Iese Florin Lungu și intră Karim Safsaf

â–ºMin 65 Iese Alexandru Rusu și intră Andrei Mirică

â–ºMin 65 Buhăescu primește pe culoar, pătrunde în careu și ciupește mingea pe lângă Stanciu, însă trimite de puțin pe lângă bara din dreapta

â–ºMin 63 2-0 Nicolae Mușat centrează dintr-un corner de pe dreapta, Vasile Buhăescu trece ca prin brânză printre fundașii Snagovului și reia simplu cu capul din 5 metri, în stânga lui Stanciu, care a sărit și el de formă

â–ºMin 59 Prima schimbare are loc la Snagov. Iese Paul Cubleșan și intră Mădălin Răileanu

â–ºMin 58 Galeria de circa 25 de fani a Argeșului îi scandează numele antrenorului Ionuț Badea

â–ºMin 57 Blejdea primește în careu, în stânga, își așează mingea și trage de la 14 metri peste poartă

â–ºMin 56 Buhăescu insistă la o minge în stânga, în careu, îi ia fața lui Mocioacă și reia pe poartă, însă Stanciu respinge în corner cu piciorul drept

â–ºMin 46 S-a reluat meciul

â–ºMin 45+1 Pauză la Pitești. Argeșul conduce cu 1-0 Sportul Snagov, după o primă repriză modestă

â–ºMin 45 În schimb, la faultul lui Florin Lungu asupra lui Răzvan Matiș, jucătorul Snagovului primește cartonașul galben

â–ºMin 44 Andrei Panait intră tare asupra lui Turbatu, însă arbitrul îl iartă de cartonaș galben

â–ºMin 42 Matiș centrează până la Buhăescu, care prelungește cu capul la Prepeliță, însă lovitura de cap a acestuia este reținută de Stanciu

â–ºMin 40 Centrare în careul mic a lui Blejdea, Buhăescu sare la cap, însă reia slab și Stanciu reține fără probleme în dreapta sa

â–ºMin 36 Nini Popescu trage din 12 metri puțin peste transversală, după o pătrundere în careu pe dreapta a lui Matiș și o minge așezată înapoi pentru șut

â–ºMin 33 Cubleșan trage din afara careului, însă pe centrul porții, iar Ducan reține

â–ºMin 32 Snagovul a ieșit la joc după ce a primit gol, iar Argeșul se apără acum. Ilfovenii au câteva încercări de șut după un corner bătut din stânga, însă o fac în blocaj, iar argeșenii ies apoi din defensivă

â–ºMin 23 După o altă fază de contraatac, Blejdea pătrunde în careu, însă trage în blocaj

â–ºMin 21  1-0 La prima fază în care Snagovul iese mai mult din propria jumătate, mingea ajunge la Ducan, care degajează în față. Argeșul pleacă pe un contraatac cu Nini Popescu la minge, pasează în stânga, în careu, pentru Blejdea, iar acesta centrează pe bara a doua, iar Vasile Buhăescu, liber la 7 metri, pune latul și trimite simplu în plasă

â–ºMin 20 Matiș trage mult peste poartă din fața careului. Argeșenii continuă să preseze, însă nu și să finalizeze pe poartă

â–ºMin 12 Nini Popescu centrează dintr-un corner de pe stânga, bate înalt, în partea opusă a careului, Buhăescu recentrează prost cu capul, direct la un adversar, care respinge

â–ºMin 8 Argeșul domină autoritar startul de joc, însă nu și-a creat până acum nicio ocazie. Snagovul se apără aproape cu toți jucătorii în propria jumătate

â–ºDeși temperatura atinge -2° C, jucătorii celor două echipe au echipament cu mânecă scurtă. Majoritatea jucătorilor de la Pitești au pe dedesubt o bluză cu mânecă lungă. În schimb, la Snagov, doar portarul are o astfel de bluză, în rest, toți sunt cu brațele goale

â–ºMin 1 A început partida de la Pitești

Marius ANGHEL 06 Dec. 2019, 19:57 Campionat
Pe aceeași temă