Anton, mulțumit cu egalul

21 Mar. 2010, 16:53 Campionat
Anton, mulțumit cu egalul

O remiză mulțumitoare. Așa
consideră antrenorul echipei din Crâng, Nicolae Anton, rezultatul
obținut sâmbătă. În opinia sa important este faptul că Gloria nu a
pierdut, iar în același timp s-a distanțat de Dinamo, una dintre
adversarele directe în lupta pentru salvarea de la
retrogradare.

,,Pentru noi orice
punct este foarte important mai ales în deplasare. Puteam câștiga
dacă fructificam acea ocazie a lui Radu care a trimis mingea în
bară, dar una peste alta rezultatul este unul echitabil.
Într-adevăr băieții au jucat cu teamă deoarece au spectrul
retrogradării asupra lor, iar pentru noi este abia al doilea meci
oficial. La antrenamente sunt mai dezinvolți, dar eu zic că este
firesc să aibă teamă în jocuri pe care și-o asumă. Sper însă ca
până la următorul meci să ne descătușăm, iar jocul să fie mult mai
elaborat”
, a declarat Nicolae Anton. Acesta se arată
încrezător în echipa și spune că Gloria Buzău va reuși să se
salveze la finalul acestui campionat.

Articol scris de Adi
Soare

21 Mar. 2010, 16:53 Campionat
Pe aceeași temă