Campionii FC Argeș a terminat prima parte a sezonului Ligii 2 pe locul 4, la doar două puncte sub Rapid, ocupanta poziției care duce la barajul pentru promovare și la patru de rivala județeană CS Mioveni, care se află pe al doilea loc direct de calificare în Liga 1. În primele zece etape, formația piteșteană a fost condusă de Nicolae Dică, iar în următoarele 11 pe bancă s-a aflat Ionuț Badea.
Cu Nicolae Dică antrenor, echipa piteșteană a înregistrat în primele zece etape, incluzând și succesul anulat cu Daco-Getica, cinci victorii, un egal și patru înfrângeri. Cu Ionuț Badea pe bancă, Argeșul are cinci victorii, cinci remize și un eșec. Cu Dică, Argeșul a obținut 16 puncte în zece meciuri și a plecat huiduit de spectatori, în timp ce Badea a scos 20 de puncte în 11 jocuri, iar publicul îl adulă.
„Revenire fantastică” din repriza a doua cu Reșița, momentul care a schimbat parcursul echipei și pentru meciurile următoare
La final de an și de primă parte a sezonului, Ionuț Badea are zece meciuri consecutive fără înfrângere ca antrenor la Campionii FC Argeș, după ce debutase cu un eșec la Viitorul Pandurii (scor 1-2), iar antrenorul a făcut o analiză și a tras concluzii. Ca punct de referință a luat meciul restanță cu CSM Reșița, în care jucătorii săi au fost conduși la pauză și au revenit în partea secundă pentru a câștiga cu 3-2. Fără acest succes, Badea crede că altfel ar fi decurs parcursul ulterior.
„Echipa a traversat anumite situații de remodelare în primă fază. Am luat o echipă și un lot moștenit, cu un status al nivelului de încredere firește scăzut, pentru că nimeni nu te cheamă dacă lucrurile sunt în regulă, ci doar când e nevoie sau ceva nu funcționează, atunci se schimbă ceva în cadrul echipei, la nivel de antrenor.
Echipa a crescut de la meci la meci. Un singur punct de referință cu o ușoară confuzie în meciul disputat acasă cu Reșița, dar cu o revenire fantastică în repriza a doua, fără de care ar fi fost poate mult mai greu să avem un asemenea parcurs, cu atâtea jocuri fără înfrângere. Dar a fost un moment pe care echipa l-a gestionat bine cu noi și cu conducerea, mai ales în acel moment, cu o primă repriză disputată, cu un scor nefavorabil, 1-2, după care, din ce în ce mai bine, lucrurile au fost așezate, consolidate și am putut să ne gândim și la performanță, nu neapărat la momente de supraviețuire, la fel cum erau cele de început”, a spus Ionuț Badea în analiza sa.
Secretul rezultatelor pozitive, renunțarea la a mai vorbi despre promovare la Pitești: „Devenise o piatră de moară pe umerii jucătorilor”
Cu un discurs întortocheat, greu de ascultat, obositor, somnolent, Ionuț Badea crede că un factor important în obținerea acestei serii de rezultate pozitive îl are și strategia de a nu mai spune că la Pitești se dorește promovarea. Antrenorul crede că, astfel, s-a luat presiunea de pe umerii jucătorilor. Pe ea vrea să mizeze și de acum înainte, în partea a doua a sezonului.
„A fost o situație mentală importantă legată de obiectivul propus de conducere la început de sezon, în ideea în care promovarea, deși era ca un obiectiv de așteptare pentru toată lumea, inclusiv pentru suporterii echipei, devine, la un moment dat, o piatră de moară pe umerii jucătorilor. În ideea asta, am renunțat la această presiune, din momentul în care am venit aici și tot ce am făcut și am comunicat și am discutat împreună cu echipa și conducerea a fost legat de a face cât mai multe puncte până în iarnă și apoi rămâne de văzut unde ne vom situa. Vom rămâne fideli acestei strategii, pentru că, pe hârtie, nu pot să spun că avem un lot mai bun decât alte echipe care și-au anunțat obiectiv promovarea, cu atât mai mult cu cât bugetul nostru este cu mult sub al acestor echipe.
Dar, până la urmă, cu o organizare bună și entuziasm al echipei, cu un nivel ridicat, dar și cu continuitatea în rezultate bune, s-a dovedit că se pot face și rezultate așteptate, normale, până la urmă, în condițiile în care echipele din prima parte a clasamentului sau măcar care încearcă și pe hârtie să promoveze reușim doar egaluri, cu Petrolul și UTA acasă, chiar cu Metaloglobus, care este o surpriză, dar nu pentru mine, în ideea în care se vede o organizare foarte bună și acolo. Apoi sunt rezultatele de victorii, dar pentru mine au fost doar normalitate și doar momentul în care ne aflam la început a făcut să nu avem parte de o asemenea normalitate. FC Argeș este o echipă care va avea întotdeauna așteptări, indiferent de numele celor care poartă acest tricou.
În momentul în care noi ne-am acceptat situația, aceea de a fi undeva la mijlocul clasamentului și gândind că obiectivul promovării, cel puțin acela imediat, este undeva mult prea mare pentru ceea ce poate da echipa în respectivul moment. Deci abia după ce am acceptat această situație am reușit să schimbăm lucrurile, pentru că în momentul în care ști ce se întâmplă cu tine, doar atunci poți să încerci să crești cu o strategie bine pusă la punct și o organizare despre care vă vorbeam mai devreme. Au fost câteva puncte și individuale, care au ajutat echipa, prin golurile marcate, unele individual, dar altele venite în urma unor situații clare de lucru în antrenament și comunicate în preziua jocului de către staff către jucători. Deci au fost situații mixte, situații de dinamică continuă, inclusiv echipa a suferit modificări față de primul moment al venirii mele aici, mă refer la meciul cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu. După care echipa s-a cristalizat. În tot ce am văzut în antrenamente și în jocurile disputate, practic ei au făcut acest prim „11”, însă eu l-am gestionat foarte bine împreună cu stafful. Și, dacă e să vorbim de un obiectiv, acesta se reflectă foarte mult în constanța unei echipe, lucru pe care noi l-am reușit în această a doua parte a turului de campionat, inclusiv a celor două etape disputate din retur”, a explicat Ionuț Badea.
Concluzia: „Nu aș putea spune că putem câștiga în fața oricui, dar suntem o echipă greu de bătut”
Într-o concluzie la fel de alambicată, Ionuț Badea a spus că e mulțumit de echipa sa, una greu de bătut, însă care nu poate câștiga în fața oricui, iar pentru asta are nevoie de câteva achiziții, în special pentru regula jucătorilor sub 20 de ani. Pentru asta a făcut un „grup de lucru”, iar decizia finală o va lua el.
„Așadar, legat de situațiile de concluzie, mental suntem mulțumiți de ceea ce am realizat, individual cu siguranță că este mult de lucrat legat de dezvoltarea fiecăruia dintre ei. Pe grup, avem o echipă, în momentul de față, greu de bătut. Nu aș putea spune că putem câștiga în fața oricui, pentru că sunt situații legate de consecința a ceea ce facem, dar suntem o echipă greu de bătut și sper ca în această pauză să pot găsi resursele necesare pentru a aduce câțiva jucători care să poată să întregească valoarea acestui lot. Deci nu mă interesează să aduc completări, decât poate doar în cazul poziție de juniori sub 20 de ani, în ideea în care am reușit, la postul de portar, care rămâne stabil pe această poziție, să-l aducem pe George Micle. De asemenea, în poziția de extern, pentru că aceasta va fi poziția principală a jucătorului sub 20 de ani, lângă cea de portar, deci pe zona lui Matiș, voi mai aduce încă un jucător, chiar doi, pentru a dubla și tripla poziția aceasta, astfel încât să avem o siguranță și o certitudine că tot ceea ce lucrăm în antrenament rămâne la stadiul de lucru profesionist și clar, fără să existe confuzie. Altfel, au fost situații în această parte de campionat în care am fost nevoit să fac două schimbări, în condițiile în care juniorul din teren nu funcționa cum trebuie, neavând o dublură pe acel post, mă refer aici la Dănescu. Din punctul ăsta de vedere, lucrurile pentru noi vor fi clare. Legat de alte poziții, nu vă pot spune prea multe în momentul de față, pentru că lucrăm la acest lucru și este un grup de lucru format încă de la finalul acestui an calendaristic, format din stafful pe care îl condus, Bogdan Stoica, Vasile Popa, Gabi Alexe, Jean Barbu și Andrei Speriatu. Fiecare dintre ei a primit criterii în urma cărora se va face o analiză individuală asupra fiecărui jucător pasibil să ajungă la noi, la FC Argeș. În funcție de asta, cu toate aceste informații, voi lua o decizie în acest sens”, a mai declarat Ionuț Badea.
Articol scris de Marius ANGHEL
Foto: Fotbal Club Argeș Pitești