Jocul dintre FCM Bacău și Farul a fost prefațat de o săptămână
extrem de agitată. În cele două tabere s-a vorbit despre orice, cu
excepția fotbalului. Neplătiți de trei luni, băcăuanii au așteptat
ședința extraordinară a Consiliului Local pentru a afla dacă își
continuă activitatea, în timp ce „marinarii” au făcut grevă și au
amenințat cu neprezentarea dacă nu-și primesc banii.
Pe lângă situația financiară precară, FCM Bacău se confruntă și
cu probleme fotbalistice. „Galben-albaștrii” vin după trei
înfrângeri consecutive în care au primit câte patru goluri pe meci
și, colac peste pupăză, trebuie să renunțe la Manea, Câmpeanu și M.
Munteanu (accidentați) și la juniorii Mihălăchioaie și Bursuc
(convocați la naționala under 19). „Trebuie să trecem
peste toate problemele și să câștigăm”, a declarat
antrenorul Poenaru.
Formații
probabile:
FCM
Bacău: Ignătescu – Bejan, Spiridon, Vajou,
Dobârceanu – Răduțoiu, Taban, R. Cojocaru, Doboș- Tismănaru, I.
Radu.
Farul:
Sărdescu – Mățel, Ninu, Larie, Mendy – Doicaru, Teekloh, Pantelie,
Cristocea – Păcuraru, Fatai.
Arbitri: Ionel Ivan (Braila) – Joszef Peter
(Sfantu-Gheorghe), Ferencz Tunyogi (Zalau).
Sursa: desteptarea.ro