Avancronica etapei 16 în C5

Marius ANGHEL 16 Mar. 2012, 10:59 Stiri
Avancronica etapei** 16 în C5

Majoritatea trupelor din C5 s-au întărit cu gândul la lupta acerbă de la promovare, dar mai ales la cea de la retrogradare. Vestea federației pentru „binele” tuturor a schimbat puțin lucrurile. Chiar și așa prima etapă programează câteva dueluri interesante, în Timiș e derby pentru supremație, Recaș contra Hunedoara, dar și derby județean: Giarmata – Făget.

Vineri, ora 15:

Jiul Petroșani – Unirea Valea lui Mihai (2-2)

„Minerii”, locul 7, primesc vizita bihorenilor, de pe locul 10. Jiul a avut un final pozitiv de tur dar vrea mai mult de la retur și nu acceptă decât victoria cu o echipă ce migrează pe la mijlocul clasamentului. Toc, Copil, Deaconescu și Riviș (ex-Chișoda) sunt întăririle aduse lui Marian Tudorache, care s-a despărțit doar de Mohamed (Sebiș).

CSM Școlar Reșița – CFR Simeria (0-0)

„Rosso-nerii” (locul 8) vor avea o partidă grea pe teren propriu cu feroviarii hunedoreni. Mai ales că aceștia din urmă vor căuta să răzbune egalul smuls în prima etapă de reșițeni la Simeria (locul 3). Antrenorul Leo Doană a avut parte de întăriri de la concitadina Gloria iarna aceasta dar a luat și jucători din Liga a II-a, precum Cr. Pop și Bițis. Simeria se bazează pe aceeași veterani dar are și câțiva tineri de perspectivă în lot.

Bihorul Beiuș – Vladimirescu 2003 (2-1)

Beiușenii reprezintă noua ambiție din Bihor în lupta pentru promovare, după reușita Luceafărului. CF Bihorul e pe 2 la doar un punct de Recaș și așteaptă șansa de a prinde din nou primul loc. Vladimirescu, locul 14, nu e o echipă de neluat în seamă. Trupa lui Cristian Sculici a reușit să aducă și jucători dintr-un eșalon superior. Aceștia sunt arădenii A. Mihai și Cozea (ambii FC Olt).

Poli II Timișoara – Gloria Arad (1-1)

Trupa de juniori a lui Adi Stoicov nu are o misiune ușoară vineri, deși Gloria ocupă ultimul loc. Tehnicianul lui Poli II (locul 9) e însă optimist: „S-au obișnuit încet încet și cu noul sistem, avem deja câteva meciuri în picioar”. Violeții mici au avut momente bune de joc în ultimul test cu Goga și compania. „Va fi un meci al tinereții”, afirmă și antrenorul arădenilor, Leo Pința, care a primit juniori de la UTA și Atletico.

Sâmbătă, ora 15:

Millenium Giarmata – Flacăra Făget (3-2)

Duel mai tare decât pare dacă arunci un ochi pe clasament. „Milenarii”, locul 5, nu au renunțat la visele de eșalon secund. Făgetul, locul 11, de partea cealaltă, și-a luat practic o echipă întreagă pentru a nu avea emoții la retrogradare dar și pentru un viitor mai strălucit. La trupa lui Marius Baciu au ajuns nume precum Furdean, Ghindaru și Pistol. Singura pierdere reală, Sg. Popovici transferat la Vaslui, a fost o bună reclamă pentru club.

Mama Mia Becicherecu Mic – Național Sebiș (0-2)

Un nou joc care nu spune multe, Mama Mia (locul 13) și Sebișul (locul 12), respiră mai ușor după ce au aflat că retrogradează maxim patru formații, dar între timp s-au asigurat pentru supraviețuire. Ambele au dus o campanie amplă de transferuri, deși timișenii se vor rezuma numeric la doar un lot de joc. Sebișul a luat și un jucător de la „pizzeri”, pe fundașul Situwe.

FC Caransebeș – Gloria Reșița (0-0)

Un derby județean cu forțe diferite. Dacă „gugulanii” se află pe 6 și s-au întărit considerabil în toate compartimentele, Gloria, de pe poziția a 15-a, a cedat crema către Valea Domanului și se bazează pe juniori. Chiar și așa tehnicianul Nelu Ibric avertizează: „Trebuie să fim atenți pentru că și în tur ne mai împiedicam de echipe în fața cărora eram mari favoriți”.

ACS Recaș – FC Hunedoara (1-1)

Recașul, liderul seriei, se află la momentul adevărului, după o iarnă lungă, cu bune dar și cu rele. Cea mai neagră știre din tabăra timișeană e că golgheteul Szabolcs Szekely va rata cel mai probabil restul campionatului, în urma accidentării la cap din „amicalul” cu CSM Lugoj. Hunedorenii (locul 4) au schimbat din nou „foaia”, o echipă a plecat, alta a venit, pentru a aduce mult dorita promovare „sub furnale”.

CLASAMENT

1. ACS Recaș 15 9 4 2 26-9 31
2. Bihorul Beiuș 15 9 3 3 19-17 30
3. CFR Simeria 15 8 3 4 21-14 27
4. Hunedoara 15 7 4 4 18-11 25
5. Millenium Giarmata 15 7 4 4 21-17 25
6. Caransebeș 15 7 4 4 20-17 25
7. Jiul Petroșani 15 6 6 3 15-10 24
8. Școlar Reșița 15 7 3 5 18-17 24
9. Timișoara II 15 6 3 6 28-20 21
10. Valea lui Mihai 15 6 3 6 15-13 21
11. Flacăra Făget 15 5 2 8 16-30 17
12. Național Sebiș 15 3 5 7 13-14 14
13. Becicherecu 15 4 2 9 18-20 14
14. CS Vladimirescu 15 4 1 10 18-31 13
15. Gloria Reșița 15 2 5 8 8-21 11
16. Gloria Arad 15 2 4 9 9-22 10

Articol scris de Cornel BIHOLARI
Foto: banatsport.ro

Marius ANGHEL 16 Mar. 2012, 10:59 Stiri
Pe aceeași temă