Damila și ACS Poli Timișoara, două echipe care visează la promovare, se înfruntă sâmbătă, la Drăgășani. Partida de sâmbătă este una specială pentru atacantul Damilei, Adi Popa, jucător venit în vară chiar de la Poli Timișoara.
„Nu îmi pare rău că nu am rămas la Timișoara, aici este o echipă bună, un grup unit, mă bucur că am venit la Damila. În mare parte îi știu pe jucătorii de la Poli, am fost coleg cu unii, adversar cu alții, formează o echipă bună, dar sper să câștigăm sâmbătă. Nu ne gândim la promovare, important e să luăm meci în parte, să ne facem treaba, o luăm pas cu pas și vom vedea la final. A fost o perioadă frumoasă la Timișoara, dar acum îmi doresc să câștigăm și sper să reușesc și eu primul gol pentru Damila” a spus atacantul Adi Popa.
Președintele clubului vâlcean, Lucian Munteanu îl laudă și el pe atacantul venit de la Poli. „E un jucător în care ne punem mari speranțe, are evoluții foarte bune, depune un efort deosebit, poate își va încununa evoluțiile și cu un gol” a afirmat Munteanu.
Tehnicianul Damilei, Erik Lincar nu are mari probleme de lot, singura absență fiind cea a mijlocașului M. Roman, care însă nu se număra printre titulari. Măciucanii intră de mâine în cantonament la Drăgășani.
Articol scris de Adi GEORGESCU