Ca și toată suflarea utistă, patronul „Bătrânei Doamne” și-a pus mari speranțe în partida de la Râmnicu Vâlcea, dar arădenii au cedat lamentabil toate punctele puse în joc. Mai mult, „alb-roșii” au făcut – practic – cel mai slab meci al returului, ocazie cu care și-au și luat rămas bun de la promovarea în Liga 1.
Odată cu ratarea obiectivului, Adrian Marțian nu mai are motive să-și menajeze fotbaliștii, considerându-i „penibili, cu aere de vedete”. Exprimându-și părerea despre meci, omul de afaceri clujean a fost cât se poate de dur, dar – în același timp – realist: „Jucătorii noștri parcă au ținut cu tot dinadinsul să-și bată joc de mine și de toți cei care îi susțin. Am fost atât de slabi, încât nu știu ce să mai înțeleg. De fapt, sunt convins că această echipă nu vrea și nu poate să promoveze. Altfel nu-mi explic de ce nu și-au dat viața pe teren astăzi, nu și-au lăsat inima în iarbă, căci știam că nu avem decât varianta victoriei. Dar, am jucat ca o echipă în vacanță, parcă gazdele se luptau pentru promovare și nu noi. Dacă ne-a bătut o formație slabă, cu vreo 5-6 titulari lipsă, vă dați seama cât de penibili am fost noi”.
Marțian nu i-a inclus chiar pe toți utiștii în aceeași oală, anunțând – totodată – o adevărată revolție în lot la finele stagiunii. „În afară de Kovacevic și copilul acela, Monac, care aleargă enorm, toți au fost o apă și un pământ. Supic parcă a căutat să ia un al doilea cartonaș galben, cum – de fapt – a reușit Gligor, de pe benzi nu a venit nicio centrare bună, iar Laso e mare vedetă la 4000 de euro pe lună. Pe el nu-l interesează astfel de meciuri slabe. Dar, o să tragem linia la finalul campionatului, iar mulți dintre ei o să-și mai gasească loc la Divizia C. O să fac curățenie generală. Mai bine aduc cât mai mulți jucători tineri, care își doresc să facă ceva în fotbal. Când am auzit că baiatul acela de la Poli, Bărbuț, câștigă vreo 50 de euro pe lună și mănâncă terenul meci de meci, m-am gândit că vedetele mele cu mii de euro salar poate nici nu ating mingea de 3-4 ori într-un meci. Dar, îi mai înghit o lună de zile, apoi fiecare cu drumul lui”, a adăugat Marțian.
Ca de fiecare dată, finanțatorul „textilist” a intrat în vestiarul echipei la pauză, însă la finalul partidei nu a mai dorit să dea ochii cu nimeni. „Degeaba le-am spus, i-am gâdilat, le-am promis marea cu sarea că ați văzut și voi ce a ieșit și în repriza a doua. Nu m-am gândit la nicio măsură împotriva lor deocamdată, dar, de acum, nu o să mă mai intereseze atât de mult de ei. Atâta am umblat prin țară după ei, le-am făcut toate poftele și ei ce au făcut? M-au luat de fraier. Dar, gata, schimbăm placa!”, a mai anunțat Adrian Marțian, care a plecat la Paris, pentru a fi alături de Mutu și Alain Orsoni, președintele lui Ajaccio, cu ocazia participării la o emisiune produsă de o importantă televiziune din capitala Franței.
Pentru prima oară în acest retur, „Bătrâna Doamnă” nu a fost susținută de suporteri într-un meci din deplasare, iar patronul arădenilor are și o explicație: „Păi au fost peste tot și ce au primit în schimb? Înfrângeri cu Mioveni și cu Damila, două echipe modeste. Oricât ai fi de suporter, ai vrea să vezi fotbal și dăruire din partea favoriților. Pot eu să le pun la dispoziție și 5 autocare, dacă echipa nu joacă…Să fim serioși, la Vâlcea trebuia să batem cu sau fără galerie în tribune”.
Sursa: Sport Arad