Abăluță speră la câteva transferuri care să schimbe fața Berceniului. „Încercăm să nu ne facem de râs”

Adrian MUJEA, Marius ANGHEL 30 Aug. 2016, 16:32 Campionat
Abăluță speră la câteva transferuri care să schimbe fața Berceniului.**

Antrenorul echipei ACS Berceni, Marcel Abăluță, speră ca în zilele viitoare, sub comanda sa să mai ajungă câțiva fotbaliști care să completeze un lot deficitar numeric, dar și valoric. Conform tehnicianului, șansele ca echipa să continue să joace la Berceni sunt minime, până acum în campionat meciurile de pe teren propriu desfășurându-le la Buftea.

„Noi ne-am reunit cu o zi înainte de prima etapă. Nu am jucat niciun meci cu aceiași 11 jucători. Mai avem timp până pe 5 septembrie să aducem câțiva jucători, care să schimbe fața jocului. Cu toate că am venit la Vâlcea doar cu trei juniori pe bancă, nu am putut să îmbunătățim jocul mai mult de atât. Toate meciurile sunt grele pentru noi, încercăm să nu ne facem de râs, să pregătim cât mai bine echipa, să avem un stil de joc. Cred că nu ne-am făcut de râs în jocul de la Vâlcea. Deocamdată, patronii noștri mai au discuții, suntem în căutări. Nu cred că mai avem șanse să jucăm tot la Berceni”, a declarat Marcel Abăluță după meciul de luni pierdut la Râmnicu Vâlcea, scor 2-0.

După desfășurarea primelor patru etape din Liga 2, ACS Berceni nu are niciun punct acumulat, la fel ca și echipele Metalul Reșița și Șoimii Pâncota.

Articol scris de Adi Georgescu
 

Adrian MUJEA, Marius ANGHEL 30 Aug. 2016, 16:32 Campionat
Pe aceeași temă