A treia oară-i cu noroc?

20 Nov. 2009, 12:28 Campionat
A treia oară-i cu noroc?

Nu e pentru cine se pregătește, ci pentru cine se nimerește.
Istoria de data recentă ne arată că unele adversare ale FCM Bacău
au nimerit-o la fix taman atunci când „galben-albaștrii” și-au
pregătit cu minuțiozitate deplasările. Un scurt remember se impune,
mai ales că Bacăul și-a organizat deplasarea de la Stejaru, în
vederea jocului de sâmbătă, cu Săgeata, după același tipic.

În primăvara trecută, băcăuanii au decis să plece spre Tulcea,
pentru întâlnirea cu Delta, cu două zile mai devreme. De prisos.
Tulcenii au întrerupt seria de invincibilitate a trupei lui
Gheorghe Poenaru, impunându-se într-o manieră cât se poate de
categorică: 5-0. Același program meticulos în urmă cu o lună,
pentru jocul cu Farul de la Constanța. Și același rezultat: 5-0 în
favoarea gazdelor.

Prin urmare, băcăuanii au plecat încă de ieri spre Stejaru. De
data aceasta, însă, „galben-albaștrii” vor să repete doar
programul, nu și rezultatul. „Chiar m-am gândit că de
fiecare dată când ne-am deplasat cu două zile înaintea jocului am
pierdut la scor. Sunt convins, însă, că acum lucrurile vor sta
altfel și ne vom întoarce cu un rezultat pozitiv”
, a
declarat Ghiță Poenaru.

Tehnicianul băcăuan a adăugat: „De regulă, fotbalul
face casă bună cu superstițiile, însă în acest caz trebuie să punem
pe primul plan interesul echipei, nu superstițiile”
.
Tehnicianul băcăuan a explicat de ce a ales ca echipa să plece încă
de joi. „Vreau să evităm oboseala unui drum lung. În
plus, dacă rămâneam în Bacău, am fi cheltuit aceiași
bani”
.

Interesant este că, deși au pornit la drum încă de joi,
„galben-albaștrii” nu vor ajunge la Stejaru decât în ziua meciului!
„Galben-albaștrii” s-au oprit la Tulcea, urmând să-și continue
deplasarea sâmbătă dimineața. „Cazarea în Stejaru lasă
de dorit și cum între Tulcea și Stejaru sunt doar 60 de kilometri
am mers pe această variantă”
, a motivat președintele
Relu Damian.

Oficialul băcăuan a mărturisit că după eșecul de la Constanța,
promisese că nu va mai organiza deplasări cu două zile înainte de
meci: „Între timp, am mai chibzuit. M-am consultat și
cu antrenorul și am stabilit de comun acord că e bine să plecăm de
joi pentru meciul cu Stejaru”
. Poate că a treia oară
va fi, în sfârșit, cu noroc.

Sursă: desteptarea.ro

20 Nov. 2009, 12:28 Campionat
Pe aceeași temă