19:37
Orădenii au învins Poli Iași cu
2-1, chiar dacă au aliniat cea mai tânără echipa din liga secundă,
iar tehnicianul Gheorghe Ghiț nu știe cât va mai fi păstrat pe
bancă. „Singura noastră variantă era să ne autodepășim.
Am avut două reprize diametral opuse. În prima am atacat, iar în
cea de-a doua am fost nevoiți să ne apărăm după eliminarea lui
Morar. A fost o probă de character pentru noi”, a
spus Gheorghe Ghiț.
Orădenii au jucat în primele minute
cu un om în minus deoarece Sergiu Oltean a intrat pe teren cu
numărul 11, dar pe foaia de joc era trecut cu numărul 6. Centralul
l-a trimis la cabine să-și schimbe tricoul și acesta a revenit pe
teren în minutul 3.
Articol scris de Nicolae
Mihalcea