1-0 la Târlungeni și târgoviștenii visează frumos! VIDEO | Golul lui Cherchez duce Chindia pe cea mai bună poziție din ultimii 18 ani

Marius ANGHEL 27 Mar. 2016, 20:43 Campionat

Chindia a câștigat și în deplasarea de la Târlungeni, 1-0 cu Unirea, sâmbătă, în cadrul etapei a 25-a a Ligii 2, și și-a asigurat un loc în primele două din Seria a II-a la finalul sezonului regulat, cea mai bună clasare de la retrogradarea din prima ligă, din vara lui 1998.

Echipa lui Nicu Croitoru nu a avut un meci ușor lângă Brașov, cum era de așteptat, dar s-a impus grație golului lui Cristi Cherchez (63). Chiar dacă nu a mai avut atâtea ocazii ca în precedentele jocului, Chindia a arătat un joc consistent, iar victoria obținută sâmbătă este una pe deplin meritată. Gazdele au jucat cu multă determinare, presate de situația critică din clasament, însă nu au ajuns să pună mari probleme la poarta lui Meilă. A fost, per ansamblu, un joc închis, nu foarte spectaculos, dar, cel mai important pentru ei, toate punctele merg la Târgoviște.

Chindia visează cu ochii deschiși la o promovare istorică în Liga 1 – ar fi a patra pentru fotbalul târgoviștean – și așteaptă sâmbăta următoare liderul Gaz Metan Mediaș, pe „Eugen Popescu”, în ultima etapă a sezonului regulat.

Nisipeanu și Stoica, ușor accidentați

Doi jucători ai Chindiei au acuzat ușoare probleme după confruntarea cu Unirea, câștigată cu 1-0. Stoica și Nisipeanu au suferit mici contuzii, dar vor fi apți pentru meciul cu Gaz Metan Mediaș, programat sâmbătă, 2 aprilie, de la ora 13:00, pe „Eugen Popescu”. Altfel, cu golul de ieri, Cherchez a ajuns la cota 13 în Liga 2.

Unitate pentru Chindia

Ambele brigăzi de ultrași din Târgoviște, Commando Dracula și Cavalerii Cetății, au fost prezente la meciul de la Târlungeni. CD și CC au scandat la unison pentru Chindia și au demonstrat unitate, într-un moment plăcut pentru toți microbiștii din oraș, cu echipa favorită fruntașă în Liga a 2-a. Pe lângă fanii din galerie, sosiți cu un autocar, în sectorul Chindiei au luat loc și alți dâmbovițeni, veniți la Târlungeni cu mașinile personale.

N-au luat gol din noiembrie

Chindia traversează o perioadă excelentă, cu șase meciuri consecutive încheiate fără gol primit. Ultimul meci în care Târgoviștea a luat gol a fost cel cu Vâlcea, din 28 noiembrie, 0-2 pe teren propriu. Au urmat cinci victorii și o remiză, 1-0 cu FC Brașov, Baia Mare și Unirea Târlungeni, 7-0 cu Reșița și 3-0 cu UTA, respectiv 0-0 la Pâncota.

UNIREA TĂ‚RLUNGENI    0
CHINDIA TÂRGOVIȘTE    1

Cherchez ”64

Perianu – Vlăsceanu , Forika, I. Șerban, Seb. Bucur – M. Popescu – S. Marin (cpt.)(Monea ”84), M. Burlacu, Minciună, Petra – Petrean (A. Damian ”69)
Rezerve neutilizate: Mihok – Potecu, Vasiloi, Cocan, Podlesîi
Antrenor: Dan Bona

Meilă – Pătru (cpt.), Bg. Dinu, Vătavu, Martac – Neniță, Honciu, L. Mihai, C. Stoica (Nisipeanu ”61) – Cherchez (C. Dinu ”89), D. Popa (Neguț ”83)
Rezerve neutilizate: Aioani – Ispas, Ad. Grigore, Bg. Vasile
Antrenor: Nicolae Croitoru

Stadion: Unirea (Tărlungeni); Spectatori: 300; Arbitru: Cătălin Buși 3 (Râmnicu Vâlcea); Asistenți: Marius Florin Badea 3 (Râmnicu Vâlcea) și Joszef Peter 3 (Sfântu Gheorghe); Jucătorul meciului: Cristian Cherchez 3.

Articol scris de Ionuț MARIN
Foto: Cătălin Clopotaru
Video: DBSport
 

Marius ANGHEL 27 Mar. 2016, 20:43 Campionat
Pe aceeași temă