:quality(80)/http://liga2.prosport.ro/wp-content/uploads/2020/03/18980529/1-marius-sumudica-n-ar-refuza-fcsb-ul-1400x932.jpg)
După eșecul la scor din primul joc oficial din 2021, 0-4 cu Petrolul, etapa trecută, la Târgu Jiu, Pandurii joacă sâmbătă pe terenul vecinei de clasament Aerostar Bacău, în runda a 18-a a Ligii 2. Cele două echipe angrenate în lupta pentru evitarea retrogradării sunt despărțite de doar două puncte în clasament, oltenii fiind pe ultimul loc, 20, cu doar 7 puncte.
Și echipa moldavă a avut un început dezastruos de an și, în cele două jocuri disputate, cu Unirea Slobozia (scor 0-2) și Metaloglobus București (scor 0-3) nici măcar n-a reușit să marcheze. Rezultatele au dus la demisia antrenorului Daniel Munteanu, iar în locul său a venit, zilele trecute, Mihai Ionescu.
De partea cealaltă, antrenorul Călin Cojocaru beneficiază în continuare de credit din partea conducerii, mai ales că a ajutat, prin diverși oameni de afaceri, și financiar clubul gorjean. Inclusiv cantonamentul efectuat de Pandurii în iarnă, la Timișoara, n-a fost plătit de olteni. Pandurii are însă doar 7 puncte, iar cele două victorii au fost obținute împotriva altor două echipe aflate la retrogradare, CSM Reșița și CSM Slatina. Cojocaru speră să învingă în etapa a 18-a și Aerostar Bacău.
”Am plecat în această dimineanță spre Bacău foarte încrezători. Ne așteaptă un meci foarte important, dar pentru noi toate jocurile sunt ca o finală. Printr-o victorie, am scăpa de ultimul loc. Clar, nu avem voie să pierdem. Nici nu concep alt rezultat în afara victoriei, dar în fotbal nu e mereu cum îți dorești. Meciul va fi foarte greu, fiindcă și adversarii au o situație la fel de dificilă în clasament, ca a noastră”, a declarat, pentru Liga2.ro, Călin Cojocaru.
Antrenorul originar din Timișoara a renunțat zilele trecute la fundașul stânga Constantin Grecu, în timp ce apărătorul Brandan Diau este în continuare în izolare, după ce a ratat și meciul cu Petrolul.
În etapa a 16-a, prima programată să se joace în 2021, Pandurii a stat.
Cojocaru nu poate conta, în continuare, pe mijlocașii Bakary Jaiteh (21 ani) și Prince Buaben (31 ani). Titulari în prima parte a sezonului, cei doi africani nu s-au mai prezentat la antrenamentele echipei, deși Cojocaru era convins că va ajunge măcar această săptămână. A revenit, în schimb, în Oltenia, fundașul nigerian Emanuel Okeke. Jucătorul de 20 de ani, adus din Liga 2 croată, de la NK Sesvete, are deja un an de când a ajuns la Târgu Jiu, dar n-a mai semnat și contractul cu Pandurii.
”Okeke a fost în țara sa natală, fiindcă a avut unele probleme familiale, iar marți a revenit la Pandurii și săptămâna viitoare îl vom legitima. El a avut niște probleme cu actele și de asta nu a putut juca pentru noi în meciurile oficiale. Sper ca în două-trei săptămămâni să debuteze în Liga 2. Bakary n-a mai revenit încă. Are probleme cu impresarul. Nu e vorba despre Willy Ngoma (n.r. – belgiano-congolezul prezentat, în urmă cu un an, de Pandurii, drept noul scouter al echipei. În timp, cele două părți au încheiat colaborarea). El a fost doar un intermediar. Știe toată lumea cine e acest Willy! Buaben are o vârstă și cred că își caută un contract mai bun, în afara României”, a dezvăluit Cojocaru.
Meciul dintre Aerostar și Pandurii are loc sâmbătă, de la ora 11:00, în Bacău. Moldovenii sunt pe locul 19, penultimul, cu 9 puncte acumulate în 16 meciuri, în timp ce oltenii se află pe poziția a 20-a, ultima, cu 7 puncte strânse în 15 partide.
Foto: Sebastian Tătaru / Mediafax Foto