Astăzi este zi decisivă în ceea ce privește viitorul Gloriei Buzău din punct de vedere financiar. Mai precis, este vorba despre ultima rundă de negocieri dintre actualul finanțator al clubului și Ionel Turturică, acesta din urmă jucând rolul de intermediar. Asta, deoarece îl va reprezenta pe acel misterios om de afaceri care și-a exprimat intenția de a investi la echipa din Crâng.
Â
Despre personajul cu “cașcavalul” se știe doar că este bucureștean, iar principalul său bussines este industria petrolieră. Omul vrea tot pachetul de acțiuni deținut de Costel Bucur, însă gratis, urmând să achite în schimb datoriile la bugetul de stat și celelalte care se ridică la aproximativ 600.000 de euro. Acum, rămâne de văzut dacă cel care patronează Gloria de când acesta a promovat în Liga I, băgând câteva milioane de euro, va fi de acord. Mai ales că de mai multe ori a spus să își recupereze măcar banii investiți la stadion.
Intermediarul Ionel Turturică a precizat că, dacă nu se va bate palma astăzi, va renunța să mai caute vreun posibil investitor. “Pionul” s-a arătat deranjat de faptul că unele persoane l-au catalogat drept măscărici, acuzându-l că vrea să îl îndepărteze pe Bucur de la Gloria.
Â
“Sincer, nu voi mai aduce pe nimeni, pentru ca buzoienii să nu creadă că aș dori să-l alung pe Bucur, așa cum a spus chiar și el. Și nici pe Ion Viorel, cel care de mai multe ori a afirmat că vine cu Zega să ia 46 la sută din acțiuni. Aștept răspuns mâine (n.r. azi), să văd dacă domnul Bucur, pentru care am tot respectul, s-a decis să cedeze pachetul de acțiuni sau rămâne cu 50 la sută, iar restul le oferă lui Zega și Viorel. Eu apreciez pe toți cei care au fost și sunt alături de Gloria, inclusiv pe cei care s-au chinuit să facă ceva. Domnul Bucur se numără printre ei, având merite deosebite, deoarece a investit bani când echipa era în Prima Ligă. Din păcate, sunt și unii care parcă așteaptă ca totul să se ducă de râpă”, susține Turturică.
Â
Acesta a recunoscut că fostul antrenor al lui Dinamo, Mircea Rednic, l-a mandatat să negocieze pentru el preluarea Clubului Gloria. Cei doi s-au întâlnit cu ceva timp în urmă, după ce Marius Minae, care a lucrat cu “Puriul”, i-a pus în legătură.
articol scris de Adrian SOARE
Â