CSM Râmnicu Vâlcea l-a împrumutat pe fundașul Bogdan Vișa la
echipa de Liga a III-a, Voința Sibiu, echipă care luptă pentru
promovarea în Liga a II-a.
CSM a câștigat apelul făcut la decizia inițială a Comisiei pentru
Soluționare a Litigiilor de la FRF, prin care jucătorul Bogdan Vișa
era declarat liber de contrcat, iar clubul vâlcean obligat să-i
achite peste 5.000 de euro.
Comisia de Recurs a FRF a dat o decizie total opusă, Vișa rămânând
sub contract cu clubul vâlcean, iar jucătorul obligat să plătească
4.000 lei cheltuieli de judecată. Imediat după aflarea deciziei
Comisiei de Recurs, prin care Vișa rămânea legat prin contract de
Vâlcea, CSM și Voința Sibiu au bătut palma pentru împrumutul până
în vară al jucătorului. „Din vară, Vișa redevine
jucătorul nostru, el are contract până în 2011. Vom vedea atunci ce
va mai fi, nu știu dacă el va mai reveni la noi” a
spus directorul-general al CSM-ului, Florin Verigeanu.
La Voința Sibiu, Bogdan Vișa va fi coechipier cu un alt ex-vâlcean,
Iulică Popa, plecat și el în iarnă din Zăvoi după protestul
jucătorilor pentru întârzierea salariilor.
Articol scris de Adi
Georgescu