Viorel Tănase este noul antrenor al Sport Clubului băcăuan

Viorel Tănase este noul** antrenor al Sport Clubului băcăuan

Sport Club Bacău privește înainte, dând timpul înapoi. După divorțul de Marius Baciu, nou promovata în liga secundă a instalat pe banca tehnică un antrenor cu care a mai lucrat în trecut: Viorel Tănase. Tehnicianul gălățean a semnat marți cu Sport Club un contract valabil trei sezoane.

„Mă bucur că am revenit la Sport Club, după ce am mai antrenat această formație și anul trecut, ce-i drept, pentru o perioada scurtă de timp. Am rămas dator față de echipa și față de publicul băcăuan și sunt convins că voi avea posibilitatea de a mă revanșa prin joc și rezultate”, a declarat Tase pentru cotidianul „Deșteptarea”, care anticipase încă de marți posibilitatea revenirii acestuia pe banca SC-ului.

Același sistem, alt fotbal

Unul dintre motivele pentru care Sport Club Bacău a optat pentru come-back-ul lui Viorel Tănase este faptul că, în cele două luni petrecute sub comanda gălățeanului, „roș-galbenii” au practicat un joc de calitate, apreciat de toată lumea. De altfel, principalul reproș pe care conducerea clubului băcăuan i l-a adresat lui Marius Baciu a fost tocmai lipsa unui fotbal plăcut ochiului. „Cu Tase, echipa juca altceva”, a fost unul dintre leit-motivele sezonului trecut, iar imputația nu făcea referire la dispunerea tactică (atât Baciu, cât și V. Tănase fiind adepții aceluiași sistem, 4-2-3-1), ci la dinamica jocului.

Cuvinte profetice

În fapt, Viorel Tănase trebuia să fie antrenorul care să ducă SC-ul în B în ediția 2012-2013. Instalat la începutul lui iulie, în locul lui Marin Barbu, Tase a pus pe picioare o echipa ce s-a făcut remarcată în jocurile de verificare disputate vara trecută. Numai că, în săptămâna premergătoare startului de campionat, Tase și-a reziliat contractul cu Sport Club pentru a da curs solicitării venite de la gruparea sa de suflet, Oțelul Galați.

„Cine știe, poate că într-o zi vom ajunge să colaborăm din nou”, a spus Viorel Tănase la despărțirea de SC, pe 28 august 2012. La niciun an distanță, gălățeanul a parafat un nou angajament cu băcăuanii. Semn că, dacă nu ești profet la ține acasă, o poți nimeri la fix cu Sport Clubul. Fie și din a două încercare!

 

Sursa: Deșteptarea

Pe aceeași temă