Viorel Ion îl vrea pe fratele lui Nicoliță!

13 Jan. 2012, 12:08 Bursa transferurilor
Viorel Ion** îl vrea pe fratele lui Nicoliță!

În afară de reacomodarea la efort, în această săptămână jucătorii care alcătuiesc lotul echipei CF Brăila au efectuat și vizita medicală.
În afară de fotbaliștii rămași după disponibilizările din această iarnă, ieri au fost testați medical și cei doi jucători de la Conpet Cireșu, Stelian Nicoliță și Andrei Pușcașu, jucători pe care Viorel Ion îi dorește în lot.

„Sunt doi tineri talentați, pe care mi-i doresc în lotul nostru. Sper ca toți jucătorii să treacă testele medicale și să ne continuăm pregătirea de la Brăila, urmând ca de luni, 16 ianuarie, să plecăm în primul cantonament”, a precizat Viorel Ion.

Stelian Nicoliță, fratele internaționalului Bănel Nicoliță este născut în 1989, are 1,79 metri, iar în turul sezonului competițional 2011-2012 a evoluat pentru Conpet Cireșu în 14 partide și a înscris 7 goluri, fiind cel mai prolific jucător. El a debutat la CS Făurei și după aceea a făcut un salt la Liga a III-a, evoluând pentru Conpet Ploiești și apoi pentru divizionara secundă Chimia Brazi. Nicoliță lovește mingea cu ambele picioare, are viteză și capacitate de efort și o mare dorință de afirmare, CF Brăila fiind formația care l-ar putea propulsa spre fotbalul mare.

Colegul lui de echipă de la Cireșu, Andrei Pușcașu, este născut în 1990, are 1,78 metri și a evoluat în tur în 13 partide și a marcat 3 goluri pentru Conpet.

„Sunt doi copii talentați, care doresc să ajungă în fotbalul mare, iar CF Brăila le poate oferi această șansă. Nicoliță are calitățile unui atacant veritabil și poate să-l urmeze pe fratele lui. Pușcașu este mijlocaș, lovește mingea cu ambele picioare, driblează în regim de viteză, de multe ori a fost responsabil cu pasa decisivă, dar apare și la finalizare”, a declarat Vasile Darie, antrenorul care i-a pregătit pe cei doi la Conpet Cireșu.

Sursa: Obiectiv Brăila

13 Jan. 2012, 12:08 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă