Federația Română de Fotbal a decis să înăsprească procesul de certificare pentru participarea în Liga 2 începând cu sezonul 2027/2028.
Pentru a îndeplini criteriile minime de participare în eșalonul secund din 2027, cluburile trebuie să fie și mai dezvoltate la nivel de juniori.
În situația în care un club nu obține minimum 40 de puncte în procesul de certificare al academiei sale, acestuia nu i se va permite să evolueze cu echipa de seniori în Liga 2.
În cadrul ședinței Comitetului Executiv al FRF din 16 aprilie 2026, membri săi au aprobat inclusiv modificarea Regulamentului de certificare pentru Campionatul Național Liga 2.
A fost adăugat alineatul 5 articolului 14, denumit ”Programul de dezvoltare a sectorului de juniori”, cu privire la Clasificarea Academiilor de Fotbal din România, informează FRF.
Astfel, din sezonul 2027/28, cluburile care vor să joace în Liga 2 trebuie să îndeplinească și următoarea regulă:
”a) Începând cu procesul de certificare pentru sezonul 2027-2028, scorul evaluării anuale a academiilor de copii și juniori ale cluburilor care participă la campionatul național Liga 2 trebuie să fie de minimum 50 de puncte. Acesta reiese din hotărârea definitivă a comisiilor de Clasificare a Academiilor de Fotbal din România;
b) În situația în care punctajul obținut este cuprins între 40 și 50 de puncte (40
c) Dacă punctajul obținut de către cluburile care participă la campionatul național Liga 2 este mai mic de 40 de puncte, atunci certificatul de participare la campionatul național Liga 2 va fi refuzat;
d) Pentru clarificare, la procesul de certificare pentru sezonul 2027-2028 se va prezenta hotărârea definitivă a comisiilor de Clasificare a Academiilor de Fotbal din România emisă în procesul de clasificare pentru sezonul 2027-2028.”
Așadar, un club care are drept de participare în Liga 2 începând cu sezonul 2027/28 trebuie să aibă un punctaj de minimum 40 de puncte la clasificarea academiei sale pentru a primi certificarea pentru eșalonul secund. Însă, în acest caz, trebuie să achite o amendă de 55.000 lei, altfel nu va fi acceptată în Liga 2.
Altfel, pentru a primi certificarea de Liga 2 fără penalitate financiară trebuie să aibă un punctaj de cel puțin 50 de puncte la clasificarea academiei sale.
”Un subiect foarte important pe ordinea de zi a fost cel legat de Regulamentul de participare în Liga a 2-a. Acest regulament de participare a fost implementat în 2019 în fotbalul românesc, ca un element de bună guvernanță pentru a contribui la creșterea sustenabilității financiare și sportive. Acest regulament intră, însă, într-o nouă etapă din sezonul 2027-2028. Am luat astăzi această decizie tocmai pentru o înaltă predictibilitate pentru cluburi.
Pentru prima dată vom avea o corelație puternică între dreptul de participare în Liga a 2-a și investițiile la nivel de copii și juniori prin intermediul clasificării academiilor. Astfel încât, începând cu următorul proces de certificare, pentru sezonul 2027-2028, scorul evaluării anuale a academiei de copii și juniori a unui club care participă în Liga a 2-a trebuie să fie de minim 50 de puncte.
În situația în care punctajul este cuprins între 40 și 50 de puncte se va plăti o penalitate financiară de 55.000 de lei. Dacă scorul este de sub 40 de puncte atunci certificatul de participare în Campionatul Național Liga 2 va fi refuzat.
După cum știți, cluburile din Liga 1 au nevoie să îndeplinească un barem de 75 de puncte”, a transmis președintele FRF, Răzvan Burleanu, la finalul ședinței de Comitet Executiv.
În clasamentul din 2025 al clasificării academiilor din România, alcătuit din 124 de cluburi participante în competițiile FRF, cluburile participante în Liga 2, în sezonul 2025/26 au avut următorul loc și punctaj:
loc – denumire club – punctaj
AFC ASA Târgu Mureș a cesionat activitatea și locul în Liga 2 de la Unirea Ungheni.
Așadar, privind clasamentul din 2025 al academiilor, dacă noua cerință a FRF s-ar fi aplicat pentru sezonul în curs, 2025/26, atunci din start CS Tunari, CSM Olimpia Satu Mare, nici măcar cuprinse în clasament, Unirea Ungheni și CS Afumați nu ar fi avut drept de participare în Liga 2, ultimele două neavând cel puțin 40 de puncte.
CSC Șelimbăr, CS Gloria Bistrița, Metalul Buzău și AFC Câmpulung Muscel ar fi primit certificarea pentru Liga 2 doar dacă achitau o amendă de 55.000 de lei, iar restul ar fi îndeplinit condițiile.
FC Voluntari, Steaua și Concordia Chiajna sunt pe podium în Liga 2 în privința academiilor lor.
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures