Vine Acsinte, pleacă Rențea

14 Feb. 2010, 15:06 Bursa transferurilor
Vine Acsinte,** pleacă Rențea

Dacă Florin Acsinte va reveni la FC Botoșani după ce a ratat
transferurile la Dinamo București și Poli Iași, în schimb va pleca
Cosmin Rențea care din acerastă săptămână se va pregăti sub comanda
lui Costel Orac la Dinamo II.

Florin Acsinte se va alătura din această săptămână lotului
echipei FC Botoșani. Refuzat de Dinamo București și Poli Iași,
fundașul stânga Florin Acsite va reveni la FC Botoșani cu care mai
este sub contract încă un an și jumătate. Cornel Șfaițer,
președintele clubului FC Botoșani a spus că în momentul de față
singura variantă pentru Acsinte este Dinamo II numai că jucătorul
nu vrea să mai joace la această formație unde a evoluat în turul
campionatului.

„Cei de la Dinamo II îl vor în continuare pe
Acsinte. Costel Orac spune că îl vrea la echipă, dar Acsinte nu
dorește să se mai întoarcă. Eu i-am spus că pentru el ar fi mai
bine să joace la Dinamo II pentru că din vară are șanse să fie
împrumutat la o echipă de divizia A, dar el refuză. Va reveni la
Botoșani unde va juca până în vară. Sperăm să facă un retur bun și
în vară să îi găsim o echipă de liga I”
, a spus
Cornel Șfaițer.

Rențea
pleacă la Dinamo II

Revenirea lui Acsinte îi dă peste cap planurile lui Cristi Popovici
care se pregătea să înceapă returul cu Cosmin Rențea pe postul de
fundaș stânga. În aceste condiții, conducerea clubului a decis să-l
împrumute pe Rențea la Dinamo II până în vară.

„Nu puteam să-l blocăm pe Rențea. El s-a pregătit
foarte bine în această iarnă și Cristi Popovici urma să îl
folosească pe partea stânga. Între timp a revenit Acsinte și am
decis să îl împrumutăm pe Rențea la Dinamo II. El s-a arătat
încântat de această variantă și a fost de acord să plece până în
vară”
, a mai precizat oficialul botoșănean.

Articol scris de Răzvan
Sauciuc

14 Feb. 2010, 15:06 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă