Vajou a semnat cu Farul

15 Sep. 2010, 14:23 Bursa transferurilor
Vajou a semnat** cu Farul

Clubul constănțean a obținut, ieri
dimineață, semnătura puternicului fundaș francez și tot ieri a
trimis actele la București, astfel încât fotbalistul să aibă drept
de joc la meciul de sâmbătă, cu CS Otopeni.

Stoperul Nicolas Vajou este, de
ieri, jucător cu acte în regulă al Farului. Ultima dată la FCM
Bacău, francezul de 24 de ani (este născut pe 8 iunie 1986, la
Montereau-Fault-Yonne) a semnat o înțelegere pe doi ani, din
postura de jucător liber de contract. În această vară, Nicolas a
cochetat cu Gloria Bistrița, Astra și Gloria Buzău, însă nu s-a
concretizat nimic.

Tot ieri, oficialii Farului au
întreprins demersurile necesare pentru legitimarea stoperului,
astfel încât Vajou să aibă drept de joc la meciul de sâmbătă al
constănțenilor, de pe teren propriu, cu CS Otopeni.

„Nu am reușit să mă
transfer în această vară în Liga 1, astfel că am hotărât să accept
oferta Farului. Aici îi cunosc pe președintele Damian și pe câțiva
băieți cu care am fost coechipier la Bacău. În plus, am înțeles că
la Farul este un proiect viabil”
, a declarat
Vajou.

Pentru disputa cu CS Otopeni,
„marinarii” îi au incerți pe L. Mihai II și pe Lucan, care au
lucrat separat ieri, la singurul antrenament al zilei. Se pare că
L. Mihai II are șanse mici să poate juca sâmbătă, în vreme ce Lucan
se confruntă cu probleme în zona spatelui. În cazul amândurora, un
verdict cert se va da în zilele următoare. Alin Abuzătoaie în
schimb s-a pregătit fără probleme ieri.

Meciul Farul – CS Otopeni se joacă
sâmbătă, de la ora 11, sub arbitrajul lui Ionel Ivan (Brăila), care
va fi ajutat de Dragoș Vlad (Târgoviște) și Florin Pucheanu (Ulmi).
Rezervă este Marius Bocăneală (Galați), iar ca observator de
arbitri va oficia Bratu Cațaroș (Călărași).

„Ne trebuie victoria ca
aerul. Trei puncte vor fi oxigen pentru Farul. Altfel, ne va fi
foarte greu în continuare. Nu ne gândim la un alt deznodământ decât
succesul nostru sâmbătă”
, ne-a spus mijlocașul farist
Dragoș Boboc.

Sursa: cugetliber.ro

15 Sep. 2010, 14:23 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă