De ieri, la antrenamentele grupării din Liga a III-a CSM Câmpina a apărut și un stranier, fizicul său impozant ieșind în evidență de la prima „mișcare”.
Este vorba despre germanul cu origini bosniace Jasmin Jasko Smajlovic (foto, în dreapta), un jucător de 1,90 m înălțime, născut în 1994.
CV-ul acestuia cuprinde junioratul efectuat la școala de Fotbal a lui Marcel Răducanu, din Dortmund, ultima echipă pentru care a evoluat acesta fiind Vfl Schwerte, din ligile de amatori ale Germaniei.
Impresariat de Ștefan Ristea (același care l-a adus la Câmpina și pe olandezul Rodney Sno și care îi are sub contract pe Batin sau Marc, din Liga I), Smajlovic va fi văzut la lucru de antrenorul CSM-ului, Daniel Chiriță, primul prilej fiind chiar mâine, la amicalul cu CS Blejoi, primul al anului pentru cele două echipe.
Alături de Smajlovic (sosit în România miercuri seară), la antrenamente a apărut și Eduard Bica, astfel că în compartimentul ofensiv „Chiru” mai are două soluții în plus, prestația lui Smajlovic fiind așteptată de toată lumea, pentru a se vedea dacă acesta poate fi „vârful împins” de care are nevoie CSM-ul.
Sursa: Ziarul Prahova