Trei jucători în probe la Chindia Târgoviște!

Trei jucători** în probe la Chindia Târgoviște!

Chindia a început să facă primele demersuri de întărire a lotului de jucători pentru partea secundă a sezonului. La antrenamentul de ieri, sub comanda lui Silviu Dumitrescu și-au făcut apariția trei jucători de la echipe din primele două ligi.

Astfel, pe „Eugen Popescu” în probe au ajuns Ciupitu (mijlocaș), Butucel (foto, numărul 9) și Alin Roman (ambii atacanți), jucători de la echipe precum Concordia Chiajna și ACS Berceni. În ceea ce-l privește pe Roman, până să evolueze pentru gruparea ilfoveană, acesta a jucat la Urban Titu și la GȘA Nucet, echipă unde a făcut primii pași în fotbal.

Pentru a rămâne la Târgoviște, cei trei jucători trebuie să convingă în cel mai scurt timp staff-ul tehnic că au potențialul necesar de a aduce un plus de valoare lotului. În zilele următoare, la gruparea de lângă Turn sunt așteptați să sosească în pregătiri noi jucători, care își doresc să îmbrace echipamentul roș-albastru în a doua parte a campionatului.

„Deja ne-au sosit primii jucători în probe. Totul depinde numai de ei pentru a rămâne la noi. O să vedem dacă jucătorii de la Chiajna și Berceni merită să rămână la Chindia. Pentru început, ei trebuie să ofere totul la antrenamente pentru a-i convinge pe Silviu Dumitrescu și Sică Bârdeș”, ne-a declarat președintele clubului, Mugur Porumbacu. Pe de altă parte, divizionara C dâmbovițeană speră ca în perioada următoare să obțină transferurile lui Paraschiv (ex-Oțelul Galați) și Popa, de la FCM Târgoviște.

Sursa: Sport Dâmbovițean
Foto de Mihai ANDRIEȘ

Pe aceeași temă