Țâcă Zamfir: „De când sunt în fotbal, nu am văzut la Craiova un club așa de bine organizat precum CSU”

La prima conferință de presă din 2014, CS Universitatea Craiova și-a prezentat aproape toate noutățile. În staff-ul clubului, pe postul de director al centrului de copii și juniori, a fost inclus profesorul Nicolae Zamfir, cel care l-a descoperit pe Gică Popescu, el sosind chiar de la școala de fotbal al candidatului la șefia FRF.

„Sunt entuziasmat de ceea ce se întâmplă la acest club, de când sunt eu în fotbal nu a existat la Craiova o structură atât de bine făcută. Vom încerca să racolăm și să creștem toate talentele din zonă pentru ca Bănia să fie din acel centru puternic de fotbal care a fost cândva” a spus „Țâcă” Zamfir.

Director sportiv a fost numit fostul fundaș al Craiovei Maxima, Nicolae Tilihoi. „Acest club a devenit o certitudine, nu mai sunt îndoieli asupra lui. Avem trecut, avem și viitor, ne mai trebuie doar un dram de noroc pentru a face performanță” a spus Tilihoi.

Stângă și-a racolat în staff-ul tehnic doi olandezi, un nutriționist, Dennis Meier, și un preparator fizic, Laurens Ebben, pentru care a fost translator la conferința de presă. Ambii s-au declarat încântați de ceea ce au găsit la Craiova, iar Ebben a mai avut contacte cu România, fiind angajat acum doi ani de CFR Cluj pentru a se ocupa de recuperarea câtorva jucători accidentați.

„În Olanda, România are o imagine bună prin prisma naționalei, care a secondat Olanda în grupa de calificare la Mondiale, dar și prin Steaua, care a avut rezultate fantastice în ultima vreme, eliminând și Ajaxul, acolo unde eu am activat preț de 3 ani” a spus Ebben.

De ieri, CS Universitatea are și un nou medic, nimeni altul decât translatorul lui Nicolo Napoli de la FC Universitatea, Andrei Tohăneanu.

CSU are din iarna aceasta și doi ofițeri de presă, Liviu Bistriceanu și Cosmin Cojocăreanu.

Articol scris de Cosmin STAICU
Foto: Florin CEAUȘU
 

Pe aceeași temă