Weller a recidivat, este diagnosticat cu ruptură fibrilară și s-ar părea că va lipsi cel puțin o lună de zile de pe gazon. Cum tinerii Miron și Pop nu dau randamentul dorit de Adrian Falub, este evident că antrenorul arădenilor are neapărat nevoie de un atacant de careu. Cristian Silvășan este de trei săptămâni în Calea Aurel Vlaicu, dar de abia joi a putut fi legitimat de conducerea „textilistă”. Fără îndoială, fostul polist va fi titular în deplasarea de la Luceafărul Oradea, într-un trio ofensiv cu Laso și Bucur.
În schimb, Falub încă nu-i va avea la dispoziție pe brazilienii Marcelinho și Ricardo, ultimul chiar fiind considerat o pierdere pentru primul „unsprezece”. „E un fotbalist care ne-ar putea fi util în sistemul pe care l-am jucat noi până acum. Ricardo are profil mai ofensiv decât jucătorii cu care am evoluat în centrul liniei mediane. Poate să elimine ușor un adversar din joc, are și viteză bună, pase precise și trage bine și la poartă. Din păcate, nu cred că-l putem legitima nici pe el, nici pe Marcelinho până la ora meciului cu Luceafărul”, a precizat „principalul” arădenilor.
Sursa: Sport Arad