Savu și Chiriță pot fi legitimați

13 Mar. 2012, 15:58 Bursa transferurilor
Savu și Chiriță** pot fi legitimați

Au fost puși sub sechestrul Fiscului, dar vor putea evolua în prima etapă a returului de campionat. În toamna anului trecut coechipieri la Victoria Brănești, portarul George Savu și mijlocașul Augustin Chiriță vor fi adversari în meciul dintre Alro și FC Olt.

Venit în lotul aluminiștilor înaintea plecării în cantonamentul din Antalya, Savu nu a putut fi legitimat până zilele trecute de gruparea slătineană. Pus sub sechestru de ANAF alături de alți fotbaliști ce au îmbrăcat tricoul formației Victoria Brănești, goalkeeper-ul a fost nevoit să aștepte decizia comisiilor FRF. George Savu spune că transferul său se va putea realiza până la startul ultimei jumătăți a sezonului.

„Nu mai sunt probleme, de astăzi pot fi legitimat. Mi s-a spus de la club că s-a dat o decizie de la Federație. Nu doar în cazul meu, și al celorlați jucători care au fost la Brănești”

În aceeași situație s-a aflat și mijlocașul echipei FC Olt, Augustin Chiriță. Fotbalistul slătinean a depus la rândul său un memoriu pentru a se putea despărți de Victoria Brănești.

Dacă aceste transferuri se vor perfecta în perioada următoare, Savu și Chiriță vor putea evolua în confruntarea directă dintre Alro și FC Olt, programată în prima etapă a returului de campionat.

Deși a fost adus în lotul aluminiștilor săptămâna trecută, contractul fundașului central Dumitru Muscă nu a fost încă înregistrat la FRF. Fostul căpitan al celor de la FC Bihor ar putea deveni jucătorul formației slătinene în aceste zile.

Sursa: Olt TV

13 Mar. 2012, 15:58 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă