Săsărman, ca și uns antrenor secund la Gloria!

Săsărman,** ca și uns antrenor secund la Gloria!

Valer Săsărman, fostul căpitan al Gloriei, e aproape instalat ca antrenor secund la prima echipă. El participă deja la antrenamente, dar șefii spun că încă nu au luat o decizie oficială.

Săsărman vine în locul lui Cristian Negrușa, care era preparator fizic cu sarcini de antrenor secund și care a renunțat la acest post deși avea un salariu în jur de 1500 de euro pe lună. Nu și-a primit însă banii în ultimele 3 luni și nici nu a acceptat renegocierea contractului.

Administratorul judiciar Vasile Urs spune că aceste mișcări de efectiv nu sunt încă bătute în cuie. „Suntem într-o perioadă în care se întâplă multe. Nu vă pot confirma nimic, n-am luat încă nicio decizie fermă. Nu neg însă că suntem zi de zi în discuții și aceste nume sunt intens vehiculate”, a declarat Urs.

Valer Săsărman are 45 de ani și peste 400 de jocuri în Liga 1. A antrenat în turul campionatului echipa de juniori A împreună cu Adrian Florea.

Sursa: Sportul bistrițean

Pe aceeași temă