Sămânță de scandal

09 Dec. 2009, 12:17 Bursa transferurilor
Sămânță de scandal

Abia s-a încheiat turul Ligii a II-a de fotbal și au apărut deja
aspecte care să tulbure liniștea echipei Petrolul loiești.

Pentru că a fost unul dintre cei mai buni jucători ai echipei în
prima parte a competiției, Constantin Budescu a atras, din nou,
atenția unor cluburi importante din Liga I. Chiar dacă nimeni nu
vorbește oficial despre numele acestor cluburi, neoficial pare a fi
vorba despre interesul manifestat de Rapid București și de Poli
Timișoara.

Un eventual transfer al lui Budescu , în această iarnă, la unul
dintre aceste cluburi, sau la oricare altul, reprezintă o sămânță
de scandal între actuala conducere tehnică a echipei ploieștene și
actualul acționariat al formației.

Pe de o parte, antrenorul Răchită nu ar avea de ce să se bucure
de o eventuală plecare a unui om important din angrenajul grupării
petroliste, pe de altă parte, având drepturile federative ale
jucătorului, mai ales în actuala situație economică, acționarii ar
avea tot interesul să câștige ceva din transferul lui Budescu. Și
nu mai încolo, ci acum, când jucătorul e „pe val”.

Nu de alta, dar jucătorul în cauză a mai arătat că este capabil
de inconsecvență în evoluții și nu ar fi exclus ca în retur el să
nu mai aibă aceeași formă sportivă bună.

Sursa: prahovasport.ro

09 Dec. 2009, 12:17 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă