Salvarea de la retrogradare vine tocmai din Italia!

Salvarea de la retrogradare** vine tocmai din Italia!

Golgeter în Liga a III-a, Ionuț Dănilă a fost cel mai important
marcator al Silvaniei și în eșalonul secund, acolo unde a apărut de
8 ori pe lista marcatorilor, la prima participare a șimleuanilor în
Liga a II-a!

O clipă de slăbiciune i-a transformat viața fotbalistică într-un
calvar, într-un vis urât, din care așteaptă să se trezească cât mai
repede. În acel meci de pomină, cu FC Maramureș Baia Mare,
întrerupt chiar în prelungiri, din cauza unei bătăli generale, el a
fost unul dintre eroii negativi. I-a făcut un placaj arbitrului
precum un taur la coridă, iar „răsplata” a fost un an de suspendare
din orice competiție.

Uitat de
suporterii și conducătorii Silvaniei?

Imediat, a intrat într-un con de umbră. Suporterii, care îl
adulau și îi strigau numele, se pare că l-au uitat. La fel și
conducerea, care nu mai dă niciun semn de viață. La 25 de ani,
Dănilă se simte în plenitudinea forțelor și este convins că mai are
multe de arătat în fotbal.

Este ieșit deja de câteva luni din circuitul competițional, dar
parcă nu a mai jucat fotbal de-o viață. Devenit tătic, a încercat
să-și omoare dragostea pentru „sportul rege” alături de comoara sa
– Luana, care chiar peste câteva zile va împlini 6 luni. Timpul
trecea parcă prea încet. Se simțea inutil, astfel că a ales mirajul
străinătății.

Ajutoru’
lui tata, în Italia, la construcții

De aproape o lună și jumătate este plecat la muncă în
străinătate. Muncește în construcții chiar în Torino și spune că nu
e o rușine să lucrezi. „Tatăl meu este meșter, iar eu
sunt ajutorul lui. Lucrez 8 ore pe zi, în condiții
acceptabile”
, povestește constructorul de
conjunctură.

Nu poate sta departe de fenomen, astfel că a fost prezent de
câte ori a avut ocazia la meciurile lui Juventus, disputate păe
Stadionul „Olimpic”. „Delle Alpi se află într-un proces
de moderinzare. Mă duc cu interes la meciurile lui Juve și mă rod
căîlcâiele, mi se rupe sufletul după prezențele pe gazon, când văd
spectacolul dat de alb-negri”
, povestește Dănilă, cu
tristețe în glas.

Chiar dacă nu joacă oficial de câteva luni, nu lasă să treacă o
zi, fără să se pregătească. În Italia, se antrenează alături de
echipa Rivoli, care evoluează în Liga a IV-a din Peninsulă.


Dănilă spune că poate salva
FC Silvania de la retrogradare. Află detalii pe Sportul
Sălăjean

Pe aceeași temă