După plecarea lui Artimon, Imilian Șerbănică a fost antrenorul echipei CSM Râmnicu Vâlcea doar două zile. Tehnicianul a anunțat conducerea clubului că renunță, din cauza problemelor de sănătate pe care le are mama sa, care necesită supraveghere permanentă.
„Varianta Șerbănică nu mai este de actualitate, problemele personale l-au făcut să renunțe să mai vină la Vâlcea. Sunt mai mulți tehnicieni cu care se poartă tratative. Oricare ar veni, îi va fi foarte greu după Artimon, care a lăsat aici o impresie excelentă tuturor.” a spus directorul executiv al clubului, George Pirnea.
Patronul Cătălin Rufă are două variante pentru postul de tehnician. Prima și cea mai probabilă este Constantin Schumacher, care a fost prezent la amicalul cu Mioveni, scor 0-2 și va fi în tribună și sâmbătă, la testul de la Ștefănești. Cea de-a doua soluție este Cristi Coroian, care ultima dată a pregătit-o pe Gloria Bistrița II.
Până ce Rufă se va decide pe care dintre ei va miza, echipa va fi pregătită de secundul Cristi Lazăr.
Articol scris de Adi Georgescu