Ripensia Timișoara achiziționează numai atacanți în actuala campanie de transferuri, cel puțin până la data reunirii. Roș-galbenii aduc, tot deocamdată, preponderent din Liga a 3-a. Ultima noutate din lotul lui Alexandru Pelici este timișoreanul Marius Staicu, pe care l-a vrut și în iarnă, dar a rămas la CSM Școlar Reșița. Cu toate acestea, conducerea spune că jucătorii vor da randament într-un mediu profesionist.
Marius Staicu e al treilea transfer al echipei, după Denis Golda și Albert Voinea. Atacantul de 32 de ani a semnat pe două sezoane cu roș-galbenii. În cariera sa de seniori a trecut pe la Calor Timișoara, Viitorul Sânandrei, FC Caransebeș, Metalul Reșița, ACS Poli, Șoimii Pâncota, CSM Râmnicu Vâlcea (unde a lucrat cu Pelici), Gaz Metan Mediaș, CS Mioveni, ASU Poli și CSM Școlar Reșița. La echipa din Valea Domanului a jucat în ultimele două sezoane, în Liga 3, reușind în această vară să promoveze în eșalonul secund.
Cârcotașii ar putea spune că Ripensia se pregătește de Liga a 2-a, dar președintele Mihu e convins că nu va fi așa. „Denis Golda este tânărul nostru, un jucător cu potențial. Albert Voinea are potențial, Marius Staicu are potențial. A dat 23 de goluri sezonul trecut, măcar jumătate să dea și la noi. Într-un mediu profesionist, cu condiții și un antrenor adevărat, vor da randament. Am început cu atacul, pentru că sezonul trecut am dat puține goluri. Continuăm”, a declarat Dumitru Mihu pentru Liga2.ProSport.ro.
Despre Staicu se spune că a dat cel mai bun randament ca fotbalist atunci când l-a avut antrenor pe Alexandru Pelici. De altfel, după ce urca pe primul loc în Liga 3 cu CSM Școlar Reșița, atacantul a avut un mesaj și pentru antrenorul Ripensiei: „Au fost momente în care sufeream, momente grele, momente în care eram cu moralul la pământ și nu m-am plâns la nimeni. Am tras de mine, m-am rugat la Dumnezeu mereu și el a fost lângă mine și uite că acum a venit soarele și pe strada mea. Vreau să-i mulțumesc lui Alex Pelici, care m-a dorit în iarnă foarte mult la Ripensia. Au fost și alte echipe de Liga a 2-a care m-au dorit, dar cei din conducerea Reșiței nu au vrut să-mi dea drumul. Îi mulțumesc enorm lui Alex pentru tot ce a făcut pentru mine și că mereu mi-a dat mesaje de încurajare, care m-au motivat mereu”, a declarat Marius Staicu într-un interviu acordat Liga2.ProSport.ro.
Altfel, de la Ripensia au fost, deocamdată, mai multe plecări. Oficial, Marian Anghelina, Horațiu Moldovan, Andrei Dumiter, Adrian Ungureanu, Bogdan Străuț și Octavian Drăghici nu mai continuă cu timișorenii, iar, din informațiile noastre, nici Alexandru Popovici, despre care clubul nu a făcut precizări, nu va rămâne. Echipa se reunește miercuri după-amiază.
Antrenamentele se vor face pentru început la stadionul Ciarda Roșie. „Toată pregătirea va fi în Ciarda, pentru că mai trebuie să stabilim condițiile mutării noastre la Electrica. Mai sunt mici detalii. Vrem să investim, să facem o bază pusă la punct acolo. Am putea juca chiar acolo toate meciurile”, a mai spus Mihu.
Sezonul trecut, al doilea petrecut în Liga 2, Ripensia a terminat pe locul 13.
Articol scris de Anda DELIU