Rapid tratează cu un mijlocaș de la Dunărea

Rapid tratează cu un mijlocaș de la Dunărea

După ce transferurile fotbaliștilor Raul Gașpar, Alexandru Vrabie sau Andrei Întuneric au picat, din diferite motive, pe ultima sută de metri, oficialii Rapidului sunt în căutarea unor noi variante de întărire a lotului pentru sezonul oficial care stă să înceapă.

„Este o perioadă de căutări, în care echipele caută să se fortifice în perspectiva viitoarea ediții de campionat. Noi am purtat discuții în această vară cu mai mulți jucători, ultimul fotbalist intrat în atenția noastră fiind mijlocașul Dragoș Sfrijan”, a declarat președintele executiv al Rapidului, Dumitru Moldovan.

În vârstă de 24 de ani, Sfrijan a evoluat în ultimii ani pentru gruparea de Liga a II-a Dunărea Galați, iar în intersezon a susținut probe de joc la Gaz Metan Mediaș. Jucătorul a ajuns deja la Suceava, iar dacă negocierile vor fi încununate de succes, este așteptat să se alăture începând de astăzi lotului pregătit de antrenorul Bogdan Tudoreanu.

În această vară, gruparea suceveană a fost deosebit de activă pe piața transferurilor, echipa părând cu adevărat mai puternică decât în anii precedenți, când a luptat în permanență pentru menținerea în eșalonul secund.

Au sosit pe Areni până acum nu mai puțin de șapte jucători, este vorba de Andrei Rohețki (FCM Dorohoi), Florin Plecanciuc (Metalul Reșița), Florin Burcea (Dinamo II București), Alexandru Apostol (Concordia Chiajna), Marius Matei (Dunărea Galați), Sascha Marinkovic (FC Voluntari) și Adrian Gheorghiciuc (Sporting Suceava), cel puțin cinci dintre aceștia având șanse certe să fie titulari la meciul din prima etapă, cu Farul Constanța.

Articol scris de Gabriel TODERAȘCU
 

Pe aceeași temă