Portarul naționalei Lituaniei la Dinamo II!

22 Jul. 2009, 17:58 Bursa transferurilor

Începând de luni, portarul titular al naționalei Under 19 a Lituaniei se află în probe la Dinamo II. Tadas Simaitis (foto dreapta), căci despre el este vorba, are doar 18 ani și 7 luni (este născut pe 29 decembrie 1990) și a impresionat de la primul antrenament prin statura sa impozantă – are 1,87 m și 80 de kilograme.

 

Simaitis a jucat până acum doar în țara natală la FC Šiauliai, unde a fost al doilea portar al echipei. Dacă în sezonul 2008 (în Lituania se joacă primăvară – toamnă) a jucat titular în două meciuri, în sezonul curent a prins doar un meci întreg între buturile echipei lituaniene. La echipa națională a fost titular în toate cele trei meciuri disputate de Lituania în runda preliminară a Campionatului European Under 19. În aceste meciuri a primit 4 goluri de la Olanda, 5 de la Germania și a închis poarta în meciul cu Luxemburg (singura victorie a Lituaniei, scor 3-0)

 

Deși la antrenamente a lăsat o impresie bună, în meciul de azi cu Dunărea Giurgiu, a avut mult trac, fiind vinovat la primul gol al dunărenilor. La o centrare de pe partea dreaptă a lui Ungureanu, la bara a doua, lituanianul a fost prins pra în față, fiind lobat cu capul din doar 5 metri, lucru nepermis pentru înălțimea sa. La al doilea gol vina nu i-a aparținut în totalitate deoarece apărarea a fost complet visătoare la lovitura liberă executată de Ivașcă. Per ansamblu, se poate spune că Simaitis nu a reușit să impresioneze la debutul sub culorile lui Dinamo II. Mai mult, în repriza a doua, a fost protagonistul unei faze de cascadorii râsului, în care a avut probleme cu priza la o minge la o centrare de pe stânga și efectiv a "bâlbâit"-o prin aer un sfert de careu. Ca atare, se pare că amicalul de sâmbătă va fi decisiv pentru soarta sa.

 

Dacă Simaitis va semna cu Dinamo, ar fi al doilea portar de la Šiauliai care ar juca în România, după mult mai cunoscutul Arlauskis de la Unirea Urziceni.

 

 

Articol și foto: Mihai ANDRIEȘ

22 Jul. 2009, 17:58 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă