Argentinianul Herman Essers participă de astăzi la antrenamentele alb-violeților. Este atacant, are 20 de ani și a jucat ultima dată în liga a doua din țara sa.
După Rover Cârstea și George Petcuț, la antrenamentele lui Poli a mai ajuns un jucător nou. Este vorba de argentinianul Herman Essers, care nu a semnat deocamdată cu timișorenii. El va trebui să îl convingă pe Vali Velcea că are loc în atacul alb-violeților, acolo unde îi are concurenți pe Dorin Goga, Rover Cârstea, Mircea Axente, Andrei Zăgrean, Tosaint Ricketts și Alex Popovici.
Essers a venit în Banat datorită vărului său, nimeni altul decât Nicolas Gorobsov, mijlocașul central care joacă la Poli sub formă de împrumut, de la AC Torino.
„Avem referințe foarte bune despre el. Rămâne să își dea acordul și antrenorul”, a spus Marian Iancu despre fotbalistul argentinian.
Ultima echipă la care a jucat Essers este divizionara secundă din Argentina, Primera Division Club Sportivo Italiano. Atacantul a împlinit 20 de ani pe 31 decembrie.
Articol scris de Radu FAUR