Petrolul l-a luat pe Burlacu

02 Sep. 2010, 10:53 Bursa transferurilor
Petrolul** l-a luat pe Burlacu

Ieri, managerul Petrolului, Valeriu Răchită, l-a legitimat pe
Marius Mihai Burlacu, fotbalist care a bifat 17 meciuri pentru
Ceahlăul Piatra Neamț, în sezonul trecut, în prima ligă.

Pe ultima sută de metri a perioadei de transferuri, „lupii” au mai
reușit un transfer important, managerul Răchită procedând la
fortificarea flancului drept. Este vorba despre Marius Mihai
Burlacu, un jucător care poate evolua atât ca fundaș dreapta, cât
și mijlocaș pe aceeași bandă. Este un fotbalist tânăr, are 24 de
ani, și, în sezonul trecut, a fost titular în 15 meciuri și totalul
de 17 în tricoul formației moldave Ceahlăul Piatra Neamț.

La finalul sezonului, în vară, Burlacu și-a reziliat contractul
cu echipa condusă de Gheorghe Ștefan. Apoi, s-a antrenat o perioadă
cu FC Brașov și iată-l, acum, înaintea etapei a doua a ediției de
campionat 2010-2011, în lotul lui Valeriu Răchită! Fotbalistul a
semnat un contract valabil pentru un an. Pentru că are nevoie,
firesc, de o perioadă de acomodare, el nu va fi inclus în lotul pe
care Petrolul îl va avea la dispoziție pentru partida de sâmbătă,
în etapa a II-a, la FC Silvania Șimleu Silvaniei.

Articol scris de Ciprian
Radu

02 Sep. 2010, 10:53 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă