Pariul s-a încheiat! Petrolul s-a despărțit de unul dintre cei doi străini pe care îi mai avea în lot

Petrolul n-a mai așteptat finalul ultimului meci programat în 2018 și s-a despărțit de unul dintre cei doi stranieri pe care îi mai avea în lot. În această săptămână a ajuns la un acord amiabil pentru rezilierea contractul cu olandezul Jeroen Lumu (23 de ani), cel care n-a mai jucat pentru ploieșteni de o lună.

Adus la Petrolul în vară, după ce începuse deja sezonul, după ce ultima dată evoluase în India, pentru Delhi Dynamos, pariul Lumu s-a încheiat aproape de la demiterea lui Leo Grozavu. Olandezul a fost folosit ultima dată, din postura de rezervă, la meciul Petrolului cu Ripensia (1-0), desfășurat pe 9 noiembrie. De atunci, din cauza unor nemulțumiri, jucătorul n-a mai prins echipa, iar acum s-a ajuns la rezilierea contractului.

Atacantul care începuse să devină titular sub conducerea lui Leo Grozavu, iar apoi, după plecarea antrenorului, a început treptat să dispară din lotul de 18 a prins 11 apariții în tricoul Petrolului, în șapte dintre ele începând din primul minut, și a marcat și două goluri, cu Aerostar (5-0) și Luceafărul Oradea (6-2).

Lumu era unul dintre cei doi jucători străini rămași în lotul Petrolului, după ce în vară fuseseră achiziționați mai mulți, însă la care s-a renunțat treptat. După plecarea sa, singurul care mai e legat contractual de gruparea ploieșteană a rămas israelianul Toto Tamuz, însă și acesta este pe făraș, după ce nu a reușit să revină la forma fizică în care a fost la Petrolul între 2014 și 2015. Atacantul de origine nigeriană n-a mai evoluat din meciul cu CS Mioveni (17 octombrie), iar în total a prins doar patru jocuri, dintre care în doar unul a început ca titular.

„FC Petrolul s-a despărțit, în această săptămână, de către Jeroen Lumu, fotbalistul olandez solicitând rezilierea contractului încheiat în vară. În perioada petrecută la Ploiești, Lumu a bifat 11 prezențe în tricoul „galben-albaștrilor”, marcând de două ori”, a anunțat Petrolul pe site-ul oficial.

Conducerea clubului Petrolul așteaptă finalul de primă parte a sezonului, care va veni după meciul de duminică, de pe teren propriu, de la ora 12:00, cu CS Balotești, pentru a trage linie după cele 21 de etape desfășurate până acum și pentru a lua decizii în privința jucătorilor și a noului antrenor.

Articol scris de Marius ANGHEL
Foto: FC Petrolul Ploiești

Pe aceeași temă