Papură renunță la Dumitra

29 Jun. 2011, 13:41 Bursa transferurilor
Papură** renunță la Dumitra

Mijlocașul la închidere Ion Dumitra s-a despărțit de Alro
Slatina. Jucătorul de 35 de ani va negocia rezilierea contractului
săptămâna viitoare cu președintele Jane Nițulescu. Dumitra a fost
anunțat în ziua reunirii că nu mai intră în vederile
„principalului” Corneliu Papură în noul sezon.

Căpitan de echipă în sezonul încheiat cu promovarea în Liga a II-a,
Ion Dumitra a fost unul dintre jucătorii exponențiali ai grupării
Alro. În stagiunea recent închiată, mijlocașul la închidere nu s-a
mai regăsit în unsprezecele de start, Dumitra fiind trimis în teren
pe finalul întâlnirilor, astfel încât rezultatul să fie conservat.
Puținele minute jucate au dus la o despărțire previzibilă. În ziua
reunirii, experimentatul jucător a fost anunțat că se va renunța la
serviciile lui.

„Am discutat cu președintele Jane Nițulescu, ne-am spus
fiecare doleanțele, m-a anunțat că antrenorul nu mai are nevoie de
serviciilele mele, mai am un an de contract, rămâne să vedem cum ne
vom înțelege. A rămas să ne întâlnim săptămâna viitoare să cădem de
comun acord în privința rezilierii contractului. Am mai primit o
săptămână de vacanță, a zis că sunt mai bătrân, să mă mai odihnesc.
Deocamdată nu am alte variante, rămâne să-mi clarific situația și
după aceea voi vedea ce am de făcut”
, a declarat Ion
Dumitra.

„A fost o
perioadă frumoasă”

Fotbalistul în vârstă de 35 de ani, venit în urmă cu doi ani la
Alro, a declarat că s-a simțit bine la echipă. Dumitra se afla sub
contract cu divizionara secundă până în 2012. „A fost o
perioadă frumoasă, am reușit să promovăm, iar sezonul acesta am
avut un parcurs destul de bun. M-am simțit bine la
Slatina”
, a precizat Ion Dumitra.

În decursul carierei, mijlocașul la închidere a mai evoluat la FC
Bihor, FC Oradea, Jiul Petroșani, UTA Arad, Minerul Lupeni și
Gloria Bistrița.

Florin
Radu va evolua pentru altă echipă

Un alt jucător aflat sub contract cu Alro, Florin Radu ar putea
evolua în noul sezon pentru o altă echipă. Jucătorul de bandă venit
de la FC Caracal nu a evoluat sub culorile clubului aluminist în
niciun meci oficial, plecarea sa de la divizionara secundă fiind
benefică pentru tânărul fotbalist.

„Voi fi dat împrumut. Nu știu mai multe lucruri. S-a
arătat o echipă interesată, însă au cerut bani pe
mine”
, a precizat Florin Radu.

Jucătorul de bandă a fost prezent la reunirea lotului sub comanda
lui Corneliu Papură, însă nu a participat la antrenament.

Sursa: Gazeta
Nouă

29 Jun. 2011, 13:41 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă