Pandurii se dezintegrează! Bogoi: „Așa nu mai merge. Pierdem toți jucătorii. E o performanță că ne-am salvat în ultimele două sezoane”

Autori: Marius ANGHEL, Mircea OGLINDOIU Publicat: 06 Jun. 2019, 19:47 Actualizat: 07 Jun. 2019, 13:50 Bursa transferurilor

Salvată, și în acest sezon, in extremis, de la retrogradare, Pandurii va pierde, la fel ca vara trecută, majoritatea componenților de bază. Cinci dintre ei deja au semnat cu alte echipe, dar antrenorul Adrian Bogoi anunță că de la Târgu Jiu vor pleca și alți jucători importanți.

Bogoi nu crede că mai poate reconstrui iar echipa, ținând cont și de problemele financiare pe care le are clubul. „Așa nu mai poate merge! Din cauza faptului că nu avem un buget adecvat Ligii a 2-a, pierdem toți jucătorii. Absolut toți jucătorii buni pleacă. Sunt jucători tineri, pe care i-am fi putut valorifica, dar ei pleacă acum gratis. Și vara aceasta vor pleca foarte mulți. Zece dintre ei cred că au plecat deja”, spune Bogoi. 

Oficial, Pandurii s-a despărțit doar de Denis Brînzan, Andrei Blejdea și Robert Dănescu, toți trei semând cu FC Argeș, în timp ce George Tudoran și Gabriel Dodoi vor evolua pentru Rapid.

„E o performanță că ne-am salvat”

Bogoi a mai adăugat că echipa sa a avut un buget comparabil cu al echipelor modeste din Liga a 3-a, astfel că menținerea în Liga 2 este o performanță.

„Fără condițiii financiare și având cea mai mică medie de vârstă din campionat, e o performanță că Pandurii s-a salvat de la retrogradare în ultimele două sezoane. Verdictul tuturor era că această echipă va retrograda, fără să facă foarte multe puncte. Echipa n-a avut buget de Liga a 2-a, ci probabil la nivelul cluburilor aflate în subsolul Ligii a 3-a. Noi nu ne-am putut compara cu Aerostar Bacău sau Energeticianul. Câți bani au avut ei și ce jucători au luat, și totuși au retrogradat”, a mai precizat Bogoi.

Pandurii a încheiat sezonul pe locul 15, primul aflat deasupra locurilor retrogradabile și a evitat penalizarea cu nouă puncte dictată de FIFA după ce a plătit în ultima clipă datoriile către foștii jucători Nikola Vasiljevic și Gordan Bunoza.

CITEȘTE și:

Pandurii rămâne în Liga 2. FIFA a suspendat sancțiunea aplicată clubului gorjean și nu îl mai depunctează, lucru care i-ar fi adus retrogradarea

Primele achiziții la FC Argeș după numirea lui Nicolae Dică! Cei trei jucători vin de la o colegă de campionat

OFICIAL | Gabriel Dodoi a semnat cu Rapid: „Sper din tot sufletul că voi putea pune umărul la promovarea în Liga 1”

Articol scris de Mircea OGLINDOIU
Foto: Pandurii Târgu Jiu

Autori: Marius ANGHEL, Mircea OGLINDOIU Publicat: 06 Jun. 2019, 19:47 Actualizat: 07 Jun. 2019, 13:50 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă