OFICIAL | Dinu Gheorghe, președinte la ASA Târgu Mureș. A fost anunțat și noul antrenor principal, „furat” Olimpiei

Clubul ASA Târgu Mureș, retrogradat în Liga 2 la finalul sezonului Ligii 1 recent încheiat, a anunțat astăzi, în mod oficial, cine este noul președinte al echipei, cât și noul antrenor principal. Informația publicată ieri de ProSport este confirmată astăzi de formația mureșeană.

Dinu Gheorghe (foto mic), poreclit „Vamă”, se întoarce astfel ca și conducător în fotbalul românesc, în timp ce antrenor principal a fost numit Laszlo Balint (38 de ani)(foto principal), care revine, la rândul său, în activitate după un sezon și ceva în care a stat pe tușă, după ce s-a despărțit de Academica Clinceni.

„Începând de astăzi, joi, 15 iunie, domnul Dinu Gheorghe este noul manager general al clubului ASA Tîrgu-Mureș. Dinu Gheorghe a activat ultima dată la Rapid București, până în iunie 2016, iar de-a lungul carierei a mai fost conducător la Rapid, FC Brașov, Astra și Dinamo.

Tot începând de astăzi, noul antrenor principal al echipei este Balint Laszlo. În vârstă de 38 de ani, Gyuszi Balint a pregătit ultima dată formația Academica Clinceni. Ca antrenor s-a mai aflat pe băncile tehnice ale echipelor Unirea Tărlungeni și FC Brașov.

Ca jucător a fost format de clubul FC Brașov și a mai evoluat pentru CFR Cluj, UTA Arad, Unirea Urziceni, Diosgyori VTK și Unirea Tărlungeni.

Le urăm celor doi, bun venit la ASA Tîrgu-Mureș!

Pe această cale, clubul ASA Tîrgu-Mureș dorește să-i mulțumească fostului antrenor, Ionel Ganea, pentru munca depusă la clubul nostru”, e comunicatul postat pe site-ul ASA Târgu Mureș.

Dinu Gheorghe: „Sunt condiții foarte bine, astea m-au determinat să accept”

ASA Târgu Mureș se reinventează pentru liga secundă și a făcut un transfer important, în conducerea echipei. Dinu „Vamă” va fi președintele echipei din această vară, cu obiectiv promovarea din primul an. „A venit, a văzut baza, a spus că e cea mai frumoasă din țară, ne-a lăudat baza și a fost încântat de ceea ce ne dorim noi, obiectivul fiind clar promovarea la anul. Noi suntem foarte mulțumiți că a venit dânsul. Este un profesionist adevărat, cu o experiență extraordinară și, nu vrea să jignesc pe nimeni, cred că cel mai bun conducător dintre cei care sunt acum în fotbal”, a explicat, pentru Liga2.ro, Cristian Cherteș, directorul general de la ASA.

Dinu Gheorghe a confirmat ieri seară că va merge la ASA și susține că la Târgu Mureș se va construi și o nouă arenă: „Deocamdată, sunt liber de contract. Dar cred că mâine-poimâine se va finaliza. Echipa a luat-o la vale. A avut perioada aceea în care s-a bătut la titlu și a terminat pe locul 2. Apoi, echipa a ajuns să retrogradeze din motive care nu ține neapărat de club. Din ce am înțeles eu, se vor lua măsuri dacă nu se va promova. Am înțeles că se va construi și un nou stadion. Sunt condiții foarte bine, astea m-au determinat să accept. Finanțarea va fi ca și acum, plus sponsori. În 3-4 zile va fi aprobat și planul de reorganizare. Am înțeles că erau doar niște probleme cu datorii la ANAF și au fost rezolvate”, a spus „Vamă” la DigiSport.

Laszlo Balint, furat Olimpiei

Ofertat din timpul sezonului de Olimpia Satu Mare, după ce Bogdan Andone a intenționat să demisioneze, Laszlo Balint, care era prima variantă pentru a prelua banca echipei sătmărene, a refuzat în cele din urmă propunerea lui Attila Karda și a acceptat-o pe cea venită din partea lui Dinu Gheorghe. Tânărul tehnician brașovean s-a luptat pentru acest post cu mai mulți antrenori, inclusiv cu Bogdan Andone, și va activa astfel la al patrulea club, pe banca tehnică, după Unirea Tărlungeni, FC Brașov, unde a fost secund, și Academica Clinceni.

În altă ordine de idei, ASA Târgu Mureș se va reuni luni, 26 iunie, în cursul după-amiezii, pentru pregătirea sezonului de Liga 2.

Articol scris de Marius ANGHEL și Vlad MĂ‚CICĂ‚ȘAN

Pe aceeași temă