O nouă mutare la Sportul Snagov, a patra. Jucătorul pe care ilfovenii l-au întors din Polonia pentru a semna cu ei

O nouă mutare la Sportul Snagov, a patra.** Jucătorul pe care ilfovenii l-au întors din Polonia pentru a semna cu ei

Sportul Snagov a reușit a patra achiziție în această săptămână, după ce marți s-a reunit, însă, momentat, e a treia pe care o anunță în mod oficial. După Lucian Ion (24 de ani, ex CS Balotești) și Robert Elek (30 de ani, ex Juventus București), echipa ilfoveană antrenată de Laszlo Balint a bătut palma și cu Robert Candrea (23 de ani). Pe lângă aceștia, Sportul s-a înțeles verbal și cu Darius Buia (24 de ani, ex UTA Arad), însă golgheterul „Bătrânei Doamne” încă nu a semnat, fiindcă îi expiră contractul cu fosta echipă la finalul acestei luni.

Antrenorul Laszlo Balint a rămas impresionat de Candrea în primele etape ale sezonului recent încheiat, atunci când a pregătit-o pe ASA Târgu Mureș. Căpitanul echipei care în iarnă s-a desființat a jucat unde tehnicianul a avut nevoie de el, fie ca mijlocaș, fie ca fundaș. Doar la ASA evoluase în cariera sa jucătorul.

18 meciuri și 4 goluri a avut în tricoul mureșenilor în campionatul trecut, până la decizia de desființare, ca apoi să plece în liga a doua din Polonia, la Olimpia GrudziĂ…dz. Acolo, Candrea a fost utilizat în 9 jocuri, iar la finalul sezonului a rămas din nou liber de contract, ceea ce i-a facilitat acum trecerea la Sportul Snagov, pentru următorii doi ani.

„Privesc reîntoarcerea mea în fotbalul românesc cu optimism, mai ales pentru că am venit la un club unde există stabilitate și dorință de performanță. Împreună cu antrenorii și colegii mei, îmi doresc să menținem entuziasmul acestui nou început cât mai mult timp și să reușim să obținem rezultate cu care să facem comunitatea snagoveană mândră”, a spus Candrea la prezentarea la Sportul Snagov.

„Robert Candrea este, începând de astăzi, jucătorul Sportului Snagov. Mijlocaș defensiv în vârstă de 23 de ani, Robert Candrea a semnat cu echipa noastră pentru două sezoane. Robert a jucat pentru ASA Târgu Mureș de la juniorat până în turul ediției 2017-2018 a Ligii a 2-a, în stagiunea precedentă reușind să marcheze patru goluri în 16 meciuri. După desființarea clubului cu care a cucerit Supercupa României, acesta s-a transferat la Olimpia Grudziadz, echipă angrenată în eșalonul polonez secund. Robert, mult succes în tricoul Sportului Snagov!”, a anunțat mutarea Sportul, pe pagina sa de facebook.

 

Pe aceeași temă