Evoluțiile celor doi stranieri aduși la CF Brăila de avocatul italian Mauro Cavalli, Salvatore Novello și Andreja Dojcinovic, l-au mulțumit pe antrenorul Alin Pânzaru, astfel că luni, 23 februarie, ei au semnat contracte, valabile până la vară, cu gruparea de la Dunăre.
„Sunt doi fotbaliști cu potențial, dar, deocamdată, sunt puțin în urmă cu pregătirea. Dar, așa cum am mai spus, sunt jucători interesanți. Ei au semnat contracte valabile până la vară, cu drept de prelungire, la propunerea noastră, pe încă un an. Campania de achiziții s-a încheiat”, a declarat Alin Pânzaru.
Tehnicianul brăilean este mulțumit de achizițiile pe care CF Brăila le-a făcut în această iarnă. Pânzaru împreună cu Dario Dighere, noul său colaborator, pregătesc meciul de sâmbătă cu FC Voluntari.
„Până joi inclusiv ne pregătim pe Chimia, vineri vom face un antrenament pe Municipal. Pentru partida cu FC Voluntari avem un singur jucător indisponibil, pe Ghiocel. Restul sunt apți de joc, sper ca până la ora primului meci oficial să nu mai intervină accidentări și să putem alinia cea mai bună formulă de echipă”, a mai spus Pânzaru.
În etapa a 17-a a Ligii 2, prima din 2015, CF Brăila joacă pe teren propriu, de la ora 11:00, cu liderului Seriei I FC Voluntari.
Victorie concludentă cu Delta Dobrogea în ultimul amical
Altfel, sâmbătă, formația brăileană a încheiat seria meciurilor amicale cu o victorie concludentă, 3-0, cu Delta Dobrogea Tulcea. Testul amical de pe stadionul Municipal s-a derulat pe parcursul a două reprize, prima de 60 de minute, cea de a doua de 45 de minute.
Cu cinci minute înainte de finalul primului act Andrei Pușcașu a reușit un eurogol dintr-o poziție imposibilă. Aflat pe linia de fund, la zece metri de poartă, Pușcașu a șutat cu efect la colțul lung și mingea a poposit în vinclul porții apărate de Vlase.
În partea a doua a amicalului, Alin Pânzaru și Dario Dighere au introdus în teren cea de-a doua echipă, singurul jucător rămas în teren din primul unsprezece fiind fundașul stânga, Stănciulescu. În condițiile în care și antrenorul oaspeților, Daniel Iftodi, a trimis în teren jucătorii de rezervă, CF Brăila a dominat teritorial și a reușit să mai înscrie de două ori. În minutul 85, Spătaru a centrat în careul tulcenilor, Onofraș a întors mingea pentru Stelian Nicoliță iar vârful de atac al brăilenilor a făcut inutilă intervenția lui Vlasie. Nicoliță a mai irosit două situații de gol însă cu cinci minute înainte de finalul partidei, după o acțiune personală, Ndigwe a stabilit scorul amicalului de pe Municipal, 3-0, pentru CF Brăila.
CF Brăila în prima repriză: Mitrea – Spiridon, Bârsănel, Ivan, Stănciulescu – Petean, Frunză, Pușcașu, Iordache – Ungureanu, Dima. CF Brăila în repriza a doua: Leu – Niță, Olenic, Necoară, Stănciulescu – Spătaru, Ndigwe, Dojcinovic, Onofraș – Novello, S. Nicoliță.
Delta Dobrogea Tulcea: Vlasie – Marus, Cârjă, Gâță, Rusu – Lupu, Amet, Cuconașu, Bălan – Igiroșanu, Dragu. Au mai evoluat: Olteanu, V. Ion, M. Gheorghe, Paraschiv, Popa, N. Crețu.
Articol scris de Costel FILIP