Aerostar Bacău își dorește să revină în Liga 2, iar acest lucru este confirmat și de faptul că echipa moldoveană este destul de activă pe piața transferurilor în această iarnă. Liderul Seriei 1 a Ligii 3 a perfectat până acum trei achiziții, ultimii doi fiind experimentatul portar Bogdan Miron și mijlocașul Andrei Gavrilă.
După ce l-a adus pe fundașul central Andu Moisi (23 de ani) de la colega de serie Ozana Târgu Neamț, Aerostar i-a achiziționat și pe Bogdan Miron (38 de ani) și Andrei Gavrilă (20 de ani).
Bogdan Miron: „Am ajuns, în sfârșit, la Aerostar”
Portarul Bogdan Miron a împlinit 38 de ani pe 2 ianuarie, iar în echipa sa a jucat la echipe precum Petrolul, Jiul Petroșani, Știința Bacău, Astra, Voința Sibiu, Ceahlăul, CSMS Iași sau SC Bacău. Experimentatul goalkeeper este orginar din Bacău, iar în turul acestui sezon a fost antrenor-jucător la colega de serie Hușana Huși.
„Sunt mulțumit că am ajuns, în sfârșit, la Aerostar. Spun în sfârșit pentru că, deși vice-președintele clubului Valerian Voicu mă cunoaște de când eram copil, în toți acești ani nu am avut niciodată plăcerea de a colabora din punct de vedere fotbalistic. Pe lângă această satisfacție, mă bucur că revin acasă și că îmi pot continua cariera la o echipă cu obiective serioase, precum promovarea în liga secundă”, a declarat, pentru Deșteptarea, Bogdan Miron.
„Miron este o achiziție foarte importantă. De altfel, noi l-am dorit la echipă nu atât pentru a realiza promovarea, cât în perspectiva în care vom promova”, a explicat team-managerul Aerostarului, Gabriel Voicu, aducerea portarului de 38 de ani.
Andrei Gavrilă a mai jucat la Aerostar în Liga 2
În schimb, mijlocașul de bandă Andrei Gavrilă revine la Aerostar, după ce în prima parte a sezonului a evoluat la Olimpic Cetate Râșnov, echipă tot de Liga 3, dar din Seria a 3-a. Gavrilă a evoluat pentru echipa băcăuană în Liga 2, 198 de minute în zece meciuri, când a fost împrumutat de la Ardealul Cluj. După ce a plecat de la Aerostar, Gavrilă a revenit la echipa clujeană, care l-a îndreptat spre CS Afumați, iar apoi a ajuns la formația din Râșnov.
Gruparea antrenată de Daniel Munteanu își va relua pregătirile luni, 13 ianuarie, iar în această iarnă va efectua un cantonament de zece zile la Tărlungeni, în perioada 10-21 februarie. Aerostar e liderul Seriei 1, cu 39 de puncte acumulate în 15 meciuri, cu patru puncte mai mult decât a doua clasată Foresta Suceava.