După plecarea lui Florin Iacob la Concordia Chiajna, portarul Daniel Mutu era singurul jucător din lot aflat sub contract cu gruparea brașoveană. Cum Mutu era legat de contract cu FC Brașov până în vara viitoare, oficialii clubului brașovean au reușit să-l convingă pe experimentatul portar să-și prelungească înțelegerea.
După mai multe runde de negocieri, Mutu (27 de ani) a semnat un nou contract valabil pe încă doi ani, cu un salariu mult diminuat. Noul contract expiră în vara lui 2018. Mai mult, se pare că Mutu a și renunțat și la o parte din restanțele salariale din campionatul trecut. „Mutu a semnat prelungirea contractului. Este un jucător de mare caracter și ne bazăm în continuare pe serviciile sale”, a precizat Vasile Dochița, președintele lui FC Brașov.
Daniel Mutu a ajuns la la FC Brașov în urmă cu trei ani la recomandarea fostului antrenor al „stegarilor”, Ionuț Badea. A debutat în poarta Brașovului într-un meci disputat la Bistrița cînd Mutu i-a luat locul între buturi portughezului Taborda, eliminat în prelungirile acelui joc. Primul meci ca titular în Liga I, avea să fie pe Tineretului, încheiat cu o victorie istorică a „stegarilor”, 3-1 în fața Stelei. De atunci s-a luptat pentru postul de titular cu Andrei Marinescu, iar în ultimul sezon cu Florin Iacob. „Mutu este un jucător util, nu face atmosferă proastă și, întotdeauna, a avut o relație excelentă cu ceilalți portari”, spun oficialii clubului.
Daniel Mutu spune că a semnat prelungirea contractului pentru că s-a atașat de echipă, de oraș, dar și de suporeri. „Am avut câteva oferte, dar am decis să rămân la Brașov pentru că aici m-am simțit mereu bine. Îmi place echipa, orașul, suporterii și pot spune că Brașovul este ca și casa mea. Aici s-a născut băiețelul meu, astfel că sunt legat și sufletește de acest oraș. Am semnat un nou contract cu FC Brașov, sunt liniștit, sper că lucrurile să fie în regulă, iar noi jucătorii să ne concentrăm doar asupra meciurilor. Retrogradarea a fost dureroasă, nici acum nu-mi vine să cred că vom juca în Liga a 2-a. Avem o echipă nouă, cu mulți jucători noi, iar încet, încet lucrurile încep să se miște în direcția bună”, a declarat Mutu.
Au anunțat lotul și numerele jucătorilor pentru noul sezon
Altfel, FC Brașov a anunțat lotul și numerele oficiale ale jucătorilor pentru sezonul 2015-2016 din Liga a 2-a.
Portari
[ 96 ] CĂ‚UCĂ‚ Bogdan (J)
[ 13 ] MUTU Daniel
[ 1 ] TĂ‚NASE Alexandru (J)
Fundași
[ 16 ] LETAN Cosmin
[ 22 ] DAVID Alexandru
[ 2 ] POVERLOVICI Andrei
[ 6 ] PUȚANU Ionuț
[ 4 ] HLINCA Ionuț
[ 23 ] ISTROFOR Mihai
[ 18 ] PERJU Ciprian (J)
[ 8 ] OLTEANU Vlad (J)
Mijlocași
[ 30 ] AVRAM Răzvan
[ 17 ] POPA Horia
[ 27 ] BURLACU Alexandru
[ 5 ] MORARU Șerban
[ 57 ] MUNTEANU Vlad
[ 20 ] IANC Sebastian
[ 7 ] CODOBAN Claudiu
[ 97 ] PAMFILE Claudiu (J)
Atacanți
[ 9 ] MATEI Marius
[ 21 ] MAREȘ George (J)
[ 15 ] ENE Daniel
[ 10 ] RUSU Bogdan
[ 29 ] BUGA Mugurel
Sursa: Monitorul Expres