Mutu s-a întors la FC Brașov. Cu Ighiul, Țălnar testează doi francezi și un italian

Mutu s-a întors la FC Brașov.** Cu Ighiul, Țălnar testează doi francezi și un italian

După plecarea lui Vlad Ignat la Metalul Reșița, „stegarii” au rămas cu doar doi portari în lot: Florin Iacob și Bogdan Căucă. Aflați în căutarea unui portar, oficialii lui FC Brașov au găsit rapid o soluție convenabilă și au ajuns la un acord cu Daniel Mutu (foto).

În vara trecută, Mutu semna cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, dar în prima parte a sezonului portarul a jucat foarte puțin. „Nu am primit nicio șansă la Sepsi. Ce pot să spun? Am încheiat conturile cu Sepsi și am revenit la FC Brașov. Dacă am făcut alegerea bună, o să vedem la vară! Sunt pregătit și vreau să ajut echipa în acest retur care se anunță extrem de dificil”, a spus Mutu, care ieri a făcut primul antrenament la FC Brașov.

Trei jucători stăini vor fi testați

Mutu ar putea redebuta azi, de la ora 12:00, pentru FC Brașov, în meciul amical de la Vulcan cu Performanța Ighiu. În această partidă, Cornel Țălnar și Mihai Stere vor testa și trei jucători străini. Este vorba de doi francezi care au jucat la gruparea italiană Latina U19, Adams Neil Barry, un fundaș central de 19 ani, și Sliti Taider, un mijlocaș de 19 ani, care a jucat în prima parte a sezonului la defuncta Șoimii Pâncota. Al treilea jucător care va fi testat de Țălnar este fundașul italian Adriano Petullo, care a jucat ultima oară în Serie D la Lecco. „Cei trei jucători au fost propuși să dea probe la noi. Îi vom vedea la lucru și apoi vom lua o decizie”, spune Țălnar.

Până acum, „stegarii” au jucat trei meciuri de pregărire în această iarnă: 13-0 cu CS Vulcan (L5), 3-1 cu ASF Zărnești, 2-1 cu SC Popești Leordeni (L3).

Optimism după ce Maurer va reveni ca sponsor

Altfel, vestea că Simon Maurer va reveni la FC Brașov ca sponsor principal a avut un efect benefic pentru vestiarul „stegarilor”. Antrenorul Cornel Țălnar speră ca și alți oameni de afaceri să se alăture clubului în această perioadă dificilă.

„Este o veste excelentă pentru noi că Maurer va reveni ca sponsor la FC Brașov. Avem mare nevoie de oameni ca dânsul și sper din tot sufletul ca și alți oameni de afaceri brașoveni să sprijine echipa Brașovului. Așteptăm cu multă încredere și decizia FRF în cazul Chipciu”, a spus Cornel Țălnar.

În cazul în care CNSL va respinge cererea celor de la Sporting Pitești, oficialii lui FC Brașov sunt convinși că Steaua va vira în avans, în două tranșe, suma cuvenită clubului brașovean. „Am vorbit cu Gigi Becali și sper ca în câteva zile să mai primim circa 100.000 de euro, iar restul de bani prin aprilie. Gigi ne-a ajutat și înainte de Crăciun și sunt convins că ne va ajuta și acum”, spunea Țălnar.

Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)

Pe aceeași temă