Cinci dintre jucătorii achiziționați de CS Mioveni în această iarnă, au fost prezentați astăzi oficial, în cadrul unei conferințe de presă.
Alin Abuzătoaei, Mihai Șchiopu, Daniel Ene, Ousmane Gueye și Lucian Chețan, au fost astfel prezentați de către președintele Consiliului Director, Dumitru Olteanu și antrenorul principal, Ion Moldovan. Un al șaselea jucător transferat este Dragoș Dragalina. Mijlocașul s-a accidentat însă grav în primul amical al iernii, s-a operat și va pierde mare parte din ce a mai rămas din acest campionat.
„Am făcut câteva achiziții în această perioadă, pe posturile deficitare. Am încercat să dublăm aceste posturi. Am căutat jucători ofensivi și am adus doi atacanți care sperăm să fie ceea ce trebuie pentru echipa noastră. Le doresc celor nou-veniți mult succes”, a declarat Dumitru Olteanu
„Prin venirea lui Ene și Ousmane sperăm să avem un plus în ofensivă, iar evoluțiiloe lor să se concretizeze cât mai des pe tabela de marcaj. De asemenea, aparițiile lui Chețan și Șchiopu pe benzile laterale vor aduce un plus echipei, iar Abuzătoaei are calități foarte bune de atac, și a jucat la Steaua în trecut. Cred că sunt reușite aceste transferuri, dar așteptăm să vedem și proba focului, campionatul…” a comentat Ion Moldovan.
Sursa: CS Mioveni