Cristian Hăisan, unul din cei doi portari transferați de CSMS Iași în această iarnă, a declarat că îi este dor de atmosfera din prima ligă și speră să-și potolească acest dor în vară.
„Mă bucur că am revenit la Iași ca și localnic, pentru că eu sunt ieșean sută la sută. Mi-e dor de Liga I și sper ca la vară să-mi treacă dorul. Colectivul este frumos la echipă, am găsit aici o conducere tehnică și administrativă profesionistă și sunt sigur că vom promova”, a spus Hăisan, aceasta fiind completat de colegul său din poartă, Ionuț Irimia: „Am lăsat Bistrița pe primul loc și am venit la Iași să ajungem pe un loc promovabil. Am găsit la Iași condiții mai bune decât la Bistrița, acesta a fost motivul pentru care am venit aici”.
Ciprian Milea a revenit la Iași cu gândul de a evolua din nou pe prima scenă. „Am revenit cu plăcere la echipa cu care am jucat în trecut în prima ligă și sper să joc din nou în elită. Am un singur gând, acela de a juca din nou pe prima scenă”, a spus Milea.
„Suntem pregătiți de start și sperăm să pornim cu dreptul, cu o victorie la Dinamo II”, a spus și Cotigă, acesta fiind în ton cu Crețu: „Important este să câștigăm primul meci, pentru a păstra intacte șansele de promovare. Mă bucur că am revenit la Iași și sper ca în sezonul viior să joc în Liga I”.
Dintre „stranieri”, Petrovic a precizat că preferă să vorbească pe teren, în timp ce Camara a apreciat atmosfera găsită la Iași și s-a felicitat că a ales să joace în Copou. „Trebuie să avem încredere în noi. Am găsit aici o echipă bună, un antrenor bun și condiții pe măsură. Sunt fericit că am ales să vin la Iași”, a spus Camara.