Rapid CFR Suceava este aproape să își aranjeze atacul pentru noul sezon. Marius Matei ar putea să facă pereche în avanposturi cu Sascha Marinkovici.
Pus pe liber de „ceferiști” la sfârșitul anului 2012, Marinkovici a evoluat în sezonul trecut la divizionara a 3-a, FC Voluntari, echipă pentru care a marcat nouă goluri. Atacantul în vârstă de 22 de ani se pregătește începând de joi sub comanda lui Bogdan Tudoreanu și sunt șanse mari să rămână la Suceava.
„Odată cu venirea lui Matei și Marinkovici s-ar rezolva în mare parte problema vârfurilor de atac, sper ca cei doi să accepte condițiile financiare de aici. Rămâne să vedem ce putem rezolva la capitolul mijlocași centrali. S-au purtat discuții cu Claudiu Ionescu și am înțeles de la domnul președinte că sâmbătă va ajunge la Suceava. Sper să mai vină Vraciu și Ursu de la Botoșani, iar cu Butnariu, de la Rădăuți, am fi acoperiți în mare parte. Dacă vor mai apărea ceva jucători pe parcurs nu este nicio problemă”, a declarat antrenorul Bogdan Tudoreanu.
Rapid Suceava va disputa la sfârșitul acestei săptămâni primul amical din această vară. „Ceferiștii” vor înfrunta divizionara a patra Șomuzul Preutești, într-un meci programat sâmbătă, de la ora 11:00, pe stadionul „Nada Florilor” din Fălticeni.
„Am început bine pregătirile, au venit câțiva băieți noi și așteptăm jocul de sâmbătă să vedem cum se prezintă. Sper ca până atunci să și ceilalți jucători cu care suntem în discuții”, a mai spus tehnicianul Rapidului.
Componenții echipei locale de fotbal se vor pregăti la Suceava până luni, după care vor pleca într-un cantonament montan de 10 zile la Poiana Negri.
Sursa: Gazeta de Suceava