Juventus a început pregătirea cu același lot din 2016 plus două noutăți. „O să fie luptă pe posturi, concurență”

Juventus a început pregătirea cu același lot din 2016 plus două noutăți.**

Liderul Ligii 2, Juventus București, a sunat adunarea în această dimineață la stadionul din cartierul Colentina. La primul antrenament condus de antrenorul Daniel Oprița au participat 27 de jucători, printre aceștia regăsindu-se și cele două achiziții Alexandru Muscă (20 ani) și Florin Ștefan (20 ani). Până acum, gruparea bucureșteană nu s-a despărțit de niciun jucător pe care a contat în prima parte a sezonului.

„Am avut același lot din tur, plus doi jucători, Muscă și Ștefan. Au fost 27 de jucători în total. Încă nu ne-am despărțit de nimeni, mai discutăm zilele astea, vedem, dar o să fie jucători care o să plece, vreo șase”, a spus, pentru Liga2.ro, antrenorul Daniel Oprița.

Proaspăt deținător al licențelor UEFA B și A, Oprița a declarat și ce îi așteaptă în perioada următoare pe jucătorii săi. „O să ne pregătim la stadion. Facem câte un antrenament pe zi până plecăm la Govora. Nu știu cum o să decurgă pregătirea, vedem care sunt condițiile, cu vremea. La reunire abia am găsit unde să ne antrenăm, am alergat prin zăpadă. Sper să nu se accidenteze nimeni, să termine pregătirea cu bine, să fie 100 la sută toți pentru că o să fie luptă pe posturi, concurență și care o să fie mai bun o să joace. În Antalya sper să avem meciuri bune, încă nu le-am stabilit, trebuie să mai vorbim acolo”, a mai declarat antrenorului lui Juventus.

Predescu e dorit doar liber

Cât privește posibilele achiziții, Oprița a dezvăluit că discuțiile cu Cornel Predescu, mijlocașul Academicii Clinceni, au rămas încă valabile: „Predescu mi-a spus că ar vrea să vină, dar acum trebuie să se înțeleagă cu cei de la Clinceni pentru că mai are contract până în vară și se pare că cei de acolo nu sunt hotărâți dacă să-i dea drumul sau nu. Noi îl luăm numai dacă e liber.”

Aducerea lui George Pirtea (20 ani), mijlocaș liber de contract după ce s-a despărțit de Pandurii, nu mai e actualitate: „Pirtea nu a fost la reunire, dar oricum am renunțat la el. Suntem prea mulți pe posturile alea, avem destui copii…”

După ce se va pregăti în următoarea perioadă pe propriul stadion, Juventus va merge apoi în două cantonamente. Primul e programat în perioada 25 ianuarie – 3 februarie la Govora, iar al doilea ține de pe 9 până pe 17 februarie și se va desfășura în Antalya.

Articol scris de Marius ANGHEL
Foto: Răzvan Păsărică (HEPTA – SportPictures)

Pe aceeași temă