Jucătorul pe care FC Botoșani îl trimite la Academica Clinceni. „Are nevoie de jocuri, iar din vară ne vom baza pe el”

Conducătorii FC Botoșani au anunțat că singurul jucător pe care l-au împrumutat și care va reveni în vară la echipă este mijlocașul Marian Târșa (19 ani – foto mic). Restul fotbaliștilor din lot nedoriți pentru partea a doua a campionatului au fost anunțați că nu mai intră în vederile antrenorul Costel Enache și pot semna cu oricine doresc.

Cornel Șfaițer, președintele FC Botoșani, a declarat că Târșa avea șanse mici de a juca în a doua parte a sezonului și a preferat să-l împrumute la Academica Clinceni, în Liga a 2-a, acolo unde poate evolua etapă de etapă.

„La momentul acesta, doar Târșa este împrumutat. El va merge la Clinceni. Am discutat cu el, a vrut să meargă. Are nevoie de jocuri. În prima parte a campionatului a avut și neșansa de a se accidenta. A demonstrat că merită să rămână la FC Botoșani. El are nevoie de jocuri, iar din vară ne vom baza pe el. Merge la Clinceni unde este o bază bună de pregătire, un antrenor tânăr. Cu ceilalți jucători am reziliat contractele. Ne interesează doar tineri de perspectivă. O să mă ocup personal de lucrul acesta”, a spus președintele executiv Cornel Șfaițer.

Originar din Vaslui, Marian Târșă a debutat în Liga 1 sezonul trecut, la CSM Poli Iași, pentru care a evoluat în total în șapte meciuri. În vara anului 2017 mijlocașul a ajuns la FC Botoșani, unde a apucat să joace în prima ligă doar un meci, cu FCSB.

Robert Elek (29 de ani, atacant), Benjamin Kuku (22 de ani, atacant) și Alexandru Târnovan (22 de ani, mijlocaș) sunt jucătorii cu care s-a reziliat contractului și care își pot căuta alte echipe unde să joace.

Articol scris de Răzvan SAUCIUC

Pe aceeași temă